Clujul, în goana după ultima tranşă de bani europeni

Clujul, în goana după ultima tranşă de bani europeni
Primăria mai are de implementat anul acesta proiecte cu finanţare europeană în valoare de 42 de milioane de euro. Este vorba despre proiectul de realizare a centrului de industrii creative din Lomb, despre implementarea sistemului de ticketing sau de proiectul de modernizare a tramei stradale. În acest sens, a precizat primarul interimar Radu Moisin, documentaţia proiectelor trebuie transmisă la Bucureşti, la comisia de evaluare, până în 15 februarie 2012.

Statutul de pol naţional de creştere a adus municipiului Cluj-Napoca posibilitatea de a accesa peste 82 de milioane de euro, prin intermediul Programului Operaţional Regional - Axa 1 de finanţare. Astfel, dacă anul trecut municipalitatea a reuşit să încaseze 40 de milioane de euro, în special pentru o serie de proiecte de infrastructură precum cel ce vizează reabilitarea liniei de tramvai sau a parcului central şi a clădirii cazinoului, anul acesta municipiul are posibilitatea de a accesa alte 42 de milioane de euro. "Tot ce trebuie să facem este să depunem la timp documentaţiile spre a fi evaluate. Din câte am înţeles, avem termen până în 15 februarie. Este o sursă de venit extrem de importantă, având în vedere că vorbim de fonduri nerambursabile", a explicat primarul interimar Radu Moisin. Aprobarea finanţării vine prin intermediul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului. Planul municipalităţii este de a utiliza aceşti bani pentru realizarea unui centru regional de excelenţă pentru industrii creative.

"Acest centru ar urma să se realizeze în zona Lomb, iar documentaţia tehnică a fost deja finalizată", a comentat Moisin. De asemenea, un alt proiect important ce va fi susţinut din aceste fonduri vizează modernizarea transportului în comun prin introducerea unui sistem de ticketing. La capitolul social, din aceşti bani se intenţionează realizarea a trei centre de zi pentru persoane vârstnice, precum şi crearea de locuinţe sociale. Modernizarea tramei stradale de acces în zona industrială, precum şi un centrul de sprijinire a afacerilor sunt alte două proiecte importante ce vor fi finanţate din aceste fonduri europene.

 

 

Comenteaza