Noua pistă de aterizare-decolare a ajuns la stadiul de fundaţie
- Scris de Cosmina Fernoaga
- 10 Ian 2012, 23:05
- Administraţie
- Ascultă știrea

În opinia preşedintelui CJ, demolarea clădirii dezafectate ce încurcă traseul noii piste a aeroportului este o chestiune de formalitate, ce urmează să fie rezolvată în perioada următoare. "Am ţinut să demarăm proiectul noii piste înainte să obţinem avizul pentru demolarea aceastei clădiri, tocmai pentru ca lucrările să poată să avanseze cât mai mult. Dacă am fi stat să aşteptăm avizul ar fi însemnat să rămânem blocaţi cu lucrările la pistă. Am ţinut să mergem înainte, în ideea că restul problemelor le putem rezolva din mers. Astfel că în prezent lucrările au ajuns la faza de fundaţie", a arătat liderul administraţiei judeţene, Alin Tişe. El a explicat că se fac demersuri pentru corectarea documentaţiei de indentificare a amplasamentului pe care se află clădirea dezafectată, astfel încât Ministerul Apărării să elibereze avizul de demolare. "Sunt nişte detalii tehnice ce necesită a fi corectate. După ce vom avea încheiată documentaţia, o vom trimite la minister. Apoi, prin şedinţă de guvern ar urma să fie emisă o hotărâre care să ne permită să eliberăm terenul de această clădire", a spus Tişe. De asemenea, el a precizat că nu sunt probleme nici în privinţa procedurii de expropriere.
"Sunt 13 imobile identificate în această etapă de construcţie a noii piste. Pentru patru dintre imobile s-au efectuat deja plăţile şi în continuare se parcurge această etapă de despăgubire", a spus Tişe. El nu exclude neregulile în ce priveşte lista de proprietari, admiţând că mai sunt parcele pentru care se mai dispută încă titlul de proprietate. "Însă acest lucru nu ne incomodează pe noi, iar lucrările nu vor fi oprite. Toate parcelele implicate în această procedură de expropriere au fost identificate, iar acolo unde se cunosc proprietarii se plătesc despăgubirile. Pentru parcelele pentru care nu sunt încă stabiliţi proprietarii plăţile se vor efectua în momentul în care se vor emite titlurile de proprietate. Legea ne permite să mergem înainte, urmând ca despăgubirile să le plătim în momentul în care se soluţionează şi litigiile pentru titlurile de proprietate", a spus Tişe. Lucrările pentru construcţia noii piste a aeroportului, de 2.100 de metri, sunt efectuate de consorţiul Construcţii Napoca SA - Icco Systems - Geo Arc SRL Otopeni, pentru preţul de 137.808.522 de lei. Pentru continuarea lucrărilor la noua pistă de aterizare-decolare, până la 3.500 de metri, o nouă licitaţie ar urma să se organizeze anul acesta.