Cine plăteşte construirea Spitalului Regional de Urgenţă

Cine plăteşte construirea Spitalului Regional de Urgenţă
Parteneriatul public-privat pentru realizarea Spitalului Regional de Urgenţă nu este agreat de reprezentanţii PSD. Aceştia au cerut ca acest obiectiv să se realizeze din bani publici, aşa cum s-a ridicat şi stadionul Cluj Arena.

Implicarea unor entităţi private în construirea Spitalului Regional de Urgenţă din Floreşti ar putea genera şi servicii medicale cu plată, ceea ce reprezentanţii PSD Cluj nu pot accepta. Consilierul Dan Canta a cerut ca în parteneriatul ce vizează realizarea acestui obiectiv să intre exclusiv administraţiile publice locale şi Ministerul Sănătăţii. Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Alin Tişe, a precizat că, indiferent cine va construi, serviciul de urgenţă este şi va rămâne gratuit, aşa cum prevede legislaţia românească. Pe de altă parte, el nu exclude posibilitatea ca acest spital să se realizeze din bani publici.

CJ Cluj a aprobat hotărârea de asociere cu administraţia locală Cluj-Napoca şi cu administraţia locală Floreşti în vederea demarării proiectului Spitalului Regional de Urgenţă. Într-o primă etapă ar urma să fie demarată o nouă procedură de licitaţie ce vizează reactualizarea proiectului tehnic şi a studiului de fezabilitate privind această investiţie. După ce va fi gata documentaţia tehnică, cei trei parteneri, alături de Ministerul Sănătăţii, vor putea gândi o nouă procedură pentru demararea construcţiei. Fie se va merge pe varianta unui parteneriat public-privat, fie se va opta pentru finanţarea acstui obiectiv din bani publici, printr-un buget comun, multianual.

Consilierul PSD Dan Canta a ţinut să atragă atenţia în şedinţa de ieri că varianta parteneriatului public-privat ar crea un inconvenient major. "Riscăm să ajungem în situaţia în care oamenii simpli nu vor putea beneficia de serviciile acestui spital de urgenţă pentru că nu vor putea să plătească. Dacă vorbim de un sistem de urgenţă, atunci el nu se poate realiza decât în baza unui parteneriat strict public. Privatul nu are ce căuta să scoată profit dintr-un spital de urgenţă ", a apreciat Dan Canta. Tot el a propus ca proiectul din Floreşti să se realizeze din fonduri publice, aşa cum s-a realizat şi stadionul Cluj Arena. "Eu consider că ar trebui să facem un buget comun, atât cu administraţia locală clujeană, cât şi cu administraţia locală Floreşti, iar Ministerul Sănătăţii ar trebui, de asemenea, să sprijine financiar acest proiect", a spus Canta.

În replică, preşedintele CJ, Alin Tişe, a afirmat că niciodată nu s-a pus problema ca serviciile de urgenţă să fie privatizate. "În România tot sistemul de urgenţă este finanţat de către stat, aşa încât nici în cazul spitalului nostru nu se poate pune problema de privatizare", a spus Tişe. "Obiectul hotărârii adoptate ieri vizează realizarea documentaţiei tehnice pentru spital. Ulterior vom decide şi cum putem asigura finanţarea lucrărilor", a precizat Tişe.

În opinia sa, cooptarea unui investitor privat ar fi de bun augur pentru că investiţia s-ar putea finaliza într-un timp cât mai scurt. Investitorul ar putea să-şi recupereze investiţia şi din alte servicii medicale, sau din exploatarea terenurilor adicente, nu din serviciul de urgenţă, care ar intra, oricum, în sistemul public de sănătate. Pe de altă parte, nici varianta realizării acestui spital din fonduri publice nu este exclusă. "S-ar putea ca investitorilor să nu li se pară un obiectiv de interes şi atunci nu vom avea de ales decât să finanţăm din bani publici. Vom face un buget multianual, împreună cu Primăria Cluj-Napoca şi Primăria Floreşti, şi vom susţine acest proiect după modelul în care am angajat lucrările la noua pistă a aeroportului sau la drumurile judeţene", a spus Tişe.

 

 

Comenteaza