Bosch, willkommen in Klausenburg!
- Scris de Cosmina Fernoaga
- 17 Feb 2012, 22:01
- Administraţie
- Ascultă știrea

În maxim o săptămână, Ministerul Finanţelor Publice ar urma să ajungă la un acord cu reprezentanţii companiei Bosch în privinţa ajutorului de stat ce va fi oferit pentru demararea acestei investiţii în parcul industrial Tetarom din Jucu. Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Alin Tişe, a precizat că este doar o chestiune de formalitate şi că, în principiu, cele două părţi au ajuns deja la o înţelegere legală în sensul acesta. Între timp, administraţia judeţeană a semnat contractul privind accesul Bosch în parcul din Jucu.
CJ a semnat ieri cu compania germană Bosch contractul pentru intrarea în parcul Tetarom din Jucu. "Cu acest titlu de superficie pe care noi l-am acordat pentru cele 21, 5 hectare de teren din parcul din Jucu, compania Bosch se poate prezenta la Ministerul Finanţelor Publice pentru a concretiza angajamentul acestei investiţii", a spus preşedintele CJ, Alin Tişe.
Potrivit procedurii legislative, orice companie care se angajează să investească 5 milioane de euro, care deţine un titlu de proprietate sau de folosinţă pentru un teren şi care are în plan să ofere noi locuri de muncă poate solicita ajutoare de stat. "Aceste ajutoare de stat constau în anumite facilităţi fiscale, în scutirea unor taxe pentru import sau export, garanţii în accesarea unor credite şi aşa mai departe. La schimb, investitorul îşi ia un anumit angajament cu privire la valoarea investiţiei pe care o realizează, la numărul locurilor de muncă pe care le oferă, la perioada în care îşi va derula activitatea în ţară şi aşa mai departe", a spus Tişe.
Astfel de ajutoare de stat se acordă absolut legal, în conformitate cu normativele Uniunii Europene, a ţinut să mai explice Tişe. "Să nu înţeleagă nimeni că statul român ar favoriza în vreun fel Clujul pentru că oferă companiei Bosch aceste ajutoare. Orice companie poate solicita acest tip de ajutoare de stat. De altfel, dacă vă aduceţi aminte, când compania Nokia a plecat din Bochum, Germania, pentru a veni la Cluj, a întâmpinat probleme tocmai pentru că iniţial beneficiase de astfel de ajutoare de stat de la nemţi. Nokia îşi asumase nişte obligaţii, iar pentru că a plecat s-a văzut nevoită să plătească despăgubiri. Acelaşi lucru se va întâmpla şi în cazul Bosch. Noi le-am acordat dreptul de folosinţă asupra terenului din parcul din Jucu, iar statul român le va acorda anumite facilităţi fiscale. La schimb, Bosch se va angaja să realizeze această investiţie de 77 de milioane de euro, ce se va derula în două etape şi care va aduce până la 2.000 de noi locuri de muncă", a informat Tişe, apreciind că este cea mai mare investiţie programată în judeţul Cluj.
În cazul în care statul român nu îşi îndeplineşte promisiunea faţă de Bosch, compania va putea renunţa la terenul din Jucu, se prevede în contractul de superficie semnat cu CJ. "Nu cred că se va ajunge la o astfel de situaţie, pentru că s-a ajuns deja la o înţelegere cu Ministerul Finanţelor", a spus Tişe. El a mai precizat că Bosch intenţionează să demareze lucrările la hala din Jucu chiar din acest an şi că are termen să facă primele angajări din 2013. Conform contractului de investiţie pe care Ministerul Finanţelor Publice îl va semna cu Bosch, fabrica de componente auto din Jucu ar urma să funcţioneze pentru o perioadă de cel puţin şapte ani.