Primăria face deja pregătiri pentru Revelionul 2011

Primăria face deja pregătiri pentru Revelionul 2011
Consilierii locali clujeni vor discuta astăzi alocarea a 200.000 de lei pentru concertul, artificiile, logistica şi decoraţiile urbane aferente Revelionului 2010/2011.

 Reprezentanţii municipalităţii spun că suma va putea fi redistribuită spre alte proiecte.

 

Revelionul 2010/2011 ar urma să-i coste pe clujeni 200.000 de lei, dacă proiectul de hotărâre va fi aprobat în şedinţa de astăzi a Consiliului Local Cluj-Napoca. Cea mai mare sumă, 125.000 de lei, ar urma să fie alocată pentru onorariile artiştilor ce vor cânta la cumpăna dintre ani.

 

Pentru artificii ar urma să fie alocaţi 30.000 de lei, alţi 30.000 de lei fiind prevăzuţi pentru logistică – scenă, lumini, sonorizare şi video-proiecţie. 10.000 de lei vor fi plătiţi pentru decoraţiile urbane, iar 5.000 de lei, pentru cheltuielile cu cazarea şi masa artiştilor. Reprezentanţii primăriei susţin că alocarea banilor, contestată de organizaţia de tineret a PNL Cluj, reprezintă o măsură de siguranţă, pentru ca ei să poată fi accesaţi în caz de nevoie, însă nu este neapărat să fie cheltuiţi toţi.

 

 “La Revelionul 2009/2010 nu am oferit un spectacol, ci doar şampanie şi un foc de artificii la miezul nopţii, iar apoi a trebuit să dăm declaraţii în care să explicăm de ce nu am făcut şi spectacol. Dacă vor fi aprobaţi nişte bani nu înseamnă că ei vor fi cheltuiţi. Dacă se va considera că va fi o perioadă mult prea dificilă, banii pot fi redistribuiţi”, a precizat Oana Buzatu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca. 

 

Anul trecut, bugetul pentru petrecerea de Revelion a fost aprobat tot în luna martie, la aceeaşi valoare: 200.000 de lei, însă până la urmă nu a fost organizat un concert de Anul Nou, trecerea dintre ani fiind marcată doar prin artificii şi şampanie. Potrivit schemei de cheltuieli ce va fi discutată astăzi, artificiile ar mobiliza doar circa a şasea parte din cei 200.000 de lei ce ar urma să fie alocaţi. “Probabil anul trecut nu au fost cheltuiţi toţi banii”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al primăriei.

 

Comenteaza