Se mai construiesc parcuri industriale în Cluj?
- Scris de Cosmina Fernoaga
- 03 Iul 2012, 23:15
- Administraţie
- Ascultă știrea

Reprezentanţii companiei Bosch au avut ieri întâlnire cu conducerea Consiliului Judeţean, pentru a detalia planul investiţiei programate în parcul Tetarom III, din Jucu. Preşedintele administraţiei judeţene, Horea Uioreanu, a anunţat că nu mai doreşte să dezvolte alte parcuri industriale, până în momentul în care cele actuale nu vor fi populate integral de investitori. Pe de altă parte, el recunoaşte că în cazul parcului fotovoltaic din Feleacu nu mai poate să intervină, fiind depuse documentaţiile pentru finanţare.
Prezentarea proiectului Bosch şi măsurile tehnice care vizează investiţia programată în parcul industrial din Jucu sunt principalele subiecte abordate la întrunirea de ieri, dintre reprezentanţii companiei nemţeşti şi preşedintele administraţiei judeţene, Horea Uioreanu. Acesta din urmă a explicat că nemţii nu se vor abate de la planul de investiţie şi că se aşteaptă ca de anul viitor să se facă şi angajări la Jucu. Oricum, a precizat Uioreanu, dezvoltarea unor noi parcuri industriale nu îşi mai are rostul, de vreme ce mai este spaţiu în cele existente. "Interesul nostru ar trebui să fie acela de a aduce investitori şi nu de a dezvolta noi parcuri industriale pe care să le ţinem goale", a comentat Uioreanu. În prezent însă, administraţia judeţeană are un proiect în derulare, ce urmează să obţină finanţare europeană şi care vizează amenajarea unui nou parc industrial şi a unui parc fotovoltaic pe un amplasament din comuna Feleacu.
Mai mult, investiţia vizează inclusiv extinderea parcului din Tetarom I, de pe strada Tăietura Turcului, cu o suprafaţă de circa 12 hectare. "Când spun că nu mai investim în parcuri industriale nu mă refer la proiectul pentru care s-a depus deja documentaţia, în vederea obţinerii de finanţare europeană. În privinţa acestui proiect nu mai putem face decât să-i acordăm tot sprijinul, însă pentru toate celelalte idei de proiecte nu are rost să mai facem acum planuri. Important este să aducem investitori pe terenurile de care dispunem acum", a comentat Uioreanu. Acesta nu a oferit nici o informaţie cu privire la negocierile purtate de vechea conducere a Consiliului Judeţean, pentru atragerea de noi firme în parcul din Jucu, alături de companiile Bosch şi De'Longhi, ale căror investiţii, se ştie deja, au fost oficializate încă de la începtul anului.