Grupuri de lucru la nivelul primăriilor pentru reactualizarea listelor electorale permanente VIDEO

Grupuri de lucru la nivelul primăriilor pentru reactualizarea listelor electorale permanente VIDEO
Aceasta este măsura pe care prefectura judeţului Cluj a luat-o pentru a îndeplini obiectivele stabilite în memorandumul privind măsurile necesare pentru actualizarea listelor electorale permanente. Prefecturile au obligaţia să înainteze guvernului noile liste până pe 24 august.

După ce a abandonat ideea unui minirecensământ, guvernul a găsit o altă soluţie pentru actualizarea listelor electorale permanente în baza cărora s-a desfăşurat referendumul pentru demiterea preşedintelui. Executivul a întocmit un memorandum care stabileşte măsurile ce trebuie luate pentru primenirea listelor. Potrivit acestui act, se vor verifica datele referitoare la persoanele decedate, persoanele care şi-au pierdut dreptul de a vota, cele care au obţinut statutul de cetăţean român cu domiciliul în străinătate sau care au pierdut cetăţenia română. Memorandumul a ajuns deja la prefectul judeţului Cluj, care a luat măsurile necesare.

Prefectura a transmis primăriilor din judeţ toate precizările venite de la Ministerul de Interne. Listele electorale actualizate trebuie finalizate până pe 24 august, data limită la care trebuie înainte Guvernului României.

 

Comenteaza