Program naţional de modernizare a CET-urilor
- Scris de Ziua de Cluj
- 15 Iul 2010, 18:08
- Administraţie
- Ascultă știrea
Primarii din AMR au pus pe tapet, în cadrul discuţiilor purtate de Comitetul Director la Cluj, problema finanţării deficitare a regiilor de termoficare, dar şi lipsa fondurilor de care dispun autorităţile locale pentru a opera modernizările conform cerinţelor de mediu ale UE. Preşedintele AMR, Gheorghe Falcă (foto), a declarat că de la descentralizarea CET-urilor acestea au fost modernizate inegal.
“Din 2012, când expiră termenele impuse la capitolul mediu de către UE, ne vom trezi cu aceste centrale închise. Este clar că autorităţile locale nu au fondurile necesare să modernizeze aceste centrale în conformitate cu legislaţia de mediu, aşa că ele trebuie preluate de Ministerul Economiei, care să opereze aceste modernizări din resurse guvernamentale”, a declarat Falcă.
Ministrul Administraţiei, Vasile Blaga, a vorbit ieri despre necesitatea dezvoltării unui program naţional pentru modernizarea termoficării. “Mai întâi, este nevoie de o redimensionare a acestor centrale, care au fost iniţial proiectate pentru economia de stat, iar în acest moment deservesc mai ales cetăţenii. Trebuie dezvoltat un program naţional în acest sens”, a mai spus ministrul.
Vasile Blaga a adăugat că nu poate preciza costurile pe care le implică acest program naţional, însă a menţionat că iniţierea sa se află printre priorităţile Guvernului Boc.


