Strada Oaşului, gata în toamnă. Valea Fânaţelor mai aşteaptă

Strada Oaşului, gata în toamnă. Valea Fânaţelor mai aşteaptă
Lucrările de modernizare a străzii Oaşului sunt finalizate în proporţie de 70%, anunţă primarul Emil Boc. Edilul Clujului a promis că artera va putea fi circulată fără probleme din această toamnă.

Dacă nu apar complicaţii, lucrările pe arterele Oaşului şi Borhanci, ar putea fi finalizate la timp. Primarul Emil Boc a făcut o vizită pe şantier, apreciind că pe strada Oaşului, de 3,1 km, lucrările se pot finaliza în toamnă. Investiţia realizată de municipalitate în reabilitarea acestei străzi se ridică la 17 milioane de lei. În schimb, strada Valea Fânaţelor rămâne fără asfalt.

Primarul Emil Boc promite că situaţia drumurilor din municipiu se va îmbunătăţi. Acesta a dat asigurări că până în toamnă lucrările pe strada Oaşului se vor finaliza, astfel încât aceasta să poată fi circulată fără probleme. "Acum am venit în vizită pe şantier pe strada Oaşului, iar din datele pe care le-am primit reiese că lucrarea este făcută în proporţie de 70%. Asta înseamnă că, în această toamnă strada va fi gata. Pe strada Borhanci vom face o vizită săptămâna viitoare pentru a vedea cum stau lucrurile şi acolo. În principiu însă nu ne-au fost semnalate probleme", a spus primarul Emil Boc. Acesta a adăugat că firmele care au contract cu primăria au lucrat în permanenţă, chiar dacă s-au făcut speculaţii pe această temă. "Nici o clipă nu au fost probleme cu lucrările şi nici nu ne-au fost solicitate costuri suplimentare, aşa încât, dacă nu apar alte probleme neprevăzute, lucrarea se poate încheia în toamnă", a spus Boc. În schimb, strada Valea Fânaţelor arată într-o stare deplorabilă, fiind neasfaltată. Oamenii se plâng că nu îşi pot trimite copiii la şcoală pentru că microbuzele puse la dispoziţie pentru transportul elevilor refuză să intre pe stradă, din pricina faptului că este foarte rău drumul. Primarul Emil Boc spune că ştie despre problemă şi că va încerca să rezolve problema. "Le-am cerut firmelor care au contract cu noi să intervină săptămâna viitoare şi să astupe gropile pe Valea Fânaţelor, astfel încât microbuzele să poată intra să-i preia pe elevi. Din păcate, pentru asfaltare nu avem încă fonduri, cel puţin nu anul acesta", a spus Emil Boc.

 

Comenteaza