10 august, termenul final pentru pista aeroportului
- Scris de Cosmina Fernoaga
- 07 Aug 2011, 23:46
- Administraţie
- Ascultă știrea

Construcţii Napoca SA - Icco Systems - Geo Arc SRL Otopeni este consorţiul care a câştigat acest contract, cu o propunere financiară de peste 137 de milioane de lei, urmând ca lucrările să se finalizeze în maximum şase luni.
După ultima intervenţie la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor, comisia de licitaţie din cadrul aeroportului a desemnat câştigătoare, din nou, oferta propusă de societăţile Construcţii Napoca SA - Icco Systems - Geo Arc SRL Otopeni. "Aşteptăm să semnăm contractul, astfel încât lucrările să poată demara cât mai curând. Să sperăm că nu ne vom confrunta cu alte contestaţii. Comisia a solicitat toate datele suplimentare de la consorţiul condus de Construcţii Napoca, iar în principiu nu ar trebui să avem alte probleme", a afirmat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Alin Tişe. La rândul său, directorul AICN, David Ciceo, a explicat că termenul legal pentru contestaţii expiră în 10 august. "Dacă nu vom avea contestaţii, putem semna contractul", a spus Ciceo.
Acest contract vizează construcţia primilor 2.100 de metri din noua pistă a aeroportului. În afara ofertei propuse de Construcţii Napoca, de 137,8 milioane de lei, la această licitaţie au mai fost depuse alte şase oferte, dintre care patru au fost declarate neconforme, pentru lipsa de documente, lipsa de experienţă sau pentru că nu deţineau avize de la Autoritatea Aeronautică Civilă Română. "În cursa finală au rămas doar două oferte, cea câştigătoare şi oferta Romstrade. Contractul a fost adjudecat de Construcţii Napoca, ofertantul care a propus preţul cel mai mic", a informat Tişe. După realizarea celor 2.100 de metri de pistă, CJ Cluj va demara anul viitor o nouă procedură de atribuire, pentru continuarea lucrărilor până la 3.500 de metri.