10 drumuri județene urmează să fie modernizate pe fonduri europene. VEZI LISTA

10 drumuri județene urmează să fie modernizate pe fonduri europene. VEZI LISTA

Consiliul Județean (CJ) Cluj a definitivat lista celor 10 drumuri județene, în lungime de 184 km, ce urmează a fi complet reabilitate și modernizate cu fonduri europene. Valoarea totală a acestor lucrări este de 91 de milioane de euro.

Totodată, în vederea atingerii procentului de 100% drumuri județene reabilitate cu covor asfaltic, în 2021, CJ va interveni cu asfaltare pe ultimii 225 km care au mai rămas de realizat. Anterior, în perioada 2016-2020, forul administrativ județean a îmbunătățit 72% din cei 1.290 km de drumuri județene.

Dintre acești 934 km pe care a acționat în ultimii patru ani, 585 km au beneficiat de lucrări de întreținere iar 349 km de lucrări de reabilitare și modernizare. Valoarea totală a investițiilor a fost de 121 de milioane de euro, bani proveniți atât din fonduri europene, cât și de la bugetul CJ Cluj.

Lista celor 10 drumuri județene ce urmează a fi reabilitate și modernizate de Consiliul Județean Cluj cu fonduri europene:

1. DJ 107N Valea Ierii – Plopi – Gura Râșca
2. DJ 109 S Vechea - Deușu - Sânmărtin - Giula
3. DJ 109 V Cluj-Napoca - Pădureni - Satu Lung
4. DJ 103K Agârbiciu - Dângău Mare - Dângău Mic - Râșca
5. DJ 103G Moldovenești - Săndulești - Tureni
6. DJ 182F Cuzdrioara - Valea Gârboului - Gârboul Dejului – Rugășești
7. DJ 161A Apahida - Cojocna - Iuriu de Câmpie - Ceanu Mare
8. DJ 161E Târgușor – Diviciorii Mari - Diviciorii Mici – Buza - Feldioara - Hodaie
9. DJ 170B Topa Mică - Așchileu Mic
10. DJ 105T Săliștea Veche - Berindu

Comenteaza