10 oferte pentru mobilarea noului sediu CJ

10 oferte pentru mobilarea noului sediu CJ
Comisia de licitaţie a Consiliului Judeţean (CJ) Cluj a deschis ieri ofertele pentru achiziţia de mobilier, în vederea utilării noului sediu al instituţiei de pe strada Calea Dorobanţilor nr. 106. Au fost depuse 10 oferte, dintre care două au fost descalificate. În ce priveşte licitaţia pentru sonorizarea şi dotarea cu echipamente wireless, a fost propusă o amânare, a informat vicepreşedintele CJ, Radu Bica.
Demersurile CJ în privinţa mutării sediului instituţiei în noua clădire de pe Calea Dorobanţilor au parcurs o primă etapă. Este vorba despre deschiderea ofertelor pentru achiziţia de mobilier, licitaţie evaluată la 790.000 de lei. Comisia de licitaţie a înregistrat 10 oferte, din care două au fost respinse - cea a societăţii Interio Investment SRL Ploieşti, din cauza întârzierii cu care a fost depusă, iar cea a societăţii Amica Impex SRL Braşov, din pricina neîndeplinirii condiţiilor de formă a garanţiilor financiare. Comisia de evaluare se va pronunţa în privinţa câştigătorului acestei licitaţii într-un termen de 20 de zile. În ce priveşte licitaţia privind asigurarea sonorizării şi a reţelei de internet, aceasta a fost amânată. “Sunt o serie de neclarităţi în caietul de sarcini. După ce vom modifica şi vom clarifica situaţia, vom demara o nouă licitaţie”, a comentat vicepreşedintele CJ, Radu Bica.
Comenteaza