130 de milioane de euro pentru Spitalul Regional de Urgenţă din Floreşti

130 de milioane de euro pentru Spitalul Regional de Urgenţă din Floreşti
Consiliul Judeţean se pregăteşte să demareze licitaţia pentru atragerea unui partener privat. Lucrările ar putea începe în 2012.

Consiliul Judeţean (CJ) Cluj va demara licitaţia pentru realizarea Spitalului Regional de Urgenţă în două-trei săptămâni. Preşedintele administraţiei judeţene, Alin Tişe, a anunţat că se aşteaptă să semneze parteneriatul pentru această investiţie până la finele anului. Construcţia spitalului a fost evaluată la peste 130 de milioane de euro. Tişe a explicat că obiectivul va intra în circuitul sistemului spitalicesc, însă administrarea va fi asigurată de către investitori. Proiectul spitalului prevede şi alte obiective de investiţii în zonă.

CJ Cluj va demara licitaţia pentru construcţia Spitalului Regional de Urgenţă din Floreşti imediat ce va dispune de normativele aplicării legii parteneriatului public-privat. "În câteva zile vom putea dispune de normele de aplicare ale acestei legi şi imediat vom da drumul la licitaţie. Era singurul lucru care a ţinut pe loc această licitaţie. Există o comisie comună de lucru - de la nivelul Consiliului Judeţean Cluj şi de la Ministerul Sănătăţii -, toate studiile sunt pregătite, nu trebuie decât să vedem sub ce condiţii putem anunţa licitaţia", a spus preşedintele administraţiei judeţene, Alin Tişe. Acesta estimează că va semna contractul cu un partener privat până la finele acestui an. "Spitalul Regional de Urgenţă a rămas prioritatea noastră. Dacă semnăm până la finele anului contractul înseamnă că din 2012 vor putea demara lucrările", a comentat Tişe.

CJ a adoptat deja Planul Urbanistic Zonal (PUZ) pentru acest obiectiv, pe care şi l-a însuşit şi Consiliul Local Floreşti. "Din punct de vedere urbanistic, acest obiectiv implică absolut toate facilităţile. A fost gândit inclusiv un drum de acces suplimentar, pe zona Valea Gârbăului - Mănăştur, pentru care, de asemenea, va fi nevoie să găsim resurse de finanţare", a spus Tişe. Amplasamentul destinat acestui obiectiv măsoară 11 hectare. "Este terenul pe care noi am reuşit să-l preluăm de la Unitatea Militară din Floreşti. O bună parte din acest teren va fi atribuit partenerului nostru privat, care va avea posibilitatea să dezvolte şi alte investiţii compatibile în zonă, centre medicale, locuinţe, orice mai consideră că îi poate furniza profit", a explicat Tişe.

În privinţa construcţiei Spitalului Regional de Urgenţă, constructorul va avea însă obligaţia să respecte recomandările şi proiectul Ministerului Sănătăţii. "Sunt nişte standarde cu privire la construcţia unor astfel de obiective de interes regional, pe care constructorul va avea obligaţia să le respecte întocmai. Numai aşa spitalul va putea fi preluat în sistemul subordonat Ministerului Sănătăţii", a explicat preşedintele administraţiei judeţene. Numai pentru construcţia Spitalului Regional de Urgenţă sunt estimate costuri de peste 130 de milioane de euro.

 

 

Comenteaza