14 proiecte pentru amenajarea Cetățuii / Câștigătorul, anunțat săptămâna viitoare

14 proiecte pentru amenajarea Cetățuii / Câștigătorul, anunțat săptămâna viitoare

Un număr de 14 proiecte au fost depuse pentru amenajarea Cetățuii din Cluj-Napoca. Jurizarea acestora începe vineri, 28 iunie 2019, iar câștigătorii vor fi anunțati luni, 1 iulie 2019,  la ora 14:00, la clădirea Casino. 

Concursul are ca scop găsirea celei mai bune soluții pentru amenajarea terenurilor din ansamblul urban „Cetățuia” aflate în proprietatea Municipalității din Cluj-Napoca, ca început al valorizării întregului ansamblu urban. "Dorința promotorului concursului este ca întreaga zonă să devină un spațiu public de o foarte bună calitate, un loc predilect pentru evenimente în aer liber, un loc reprezentativ cu un puternic caracter identitar pentru întregul oraș și folosit din plin de locuitori și vizitatori, totodată păstrând caracterul peisager al versantului sudic, atmosfera naturală a promontoriul stâncos și  împădurit. Versantul sudic este considerat landmark-ul orașului cunoscut și ca „orașul de la poalele Cetățuii”, se arată în anunţul concursului. Tema de concurs mai arată că dealul Cetățuia trebuie văzut ca parte a unui sistem mai larg de agrement format din Cetățuie, Parcul Etnografic „Romulus Vuia” și Pădurea Hoia.

Juriul concursului este format din arhitecţii Miriam García García (Spania), Köllő Miklós, Eugen Pănescu, Iulia Stanciu, Ligia Subțirică şi peisagiştii Diana Culescu şi Hermann Georg Gunnlaugsson (Islanda). Cuantumul premiilor oferite este de 1.5 milioane de lei. 

Competiția face parte dintr-o serie de concursuri de arhitectură și urbanism, care a debutat în noiembrie 2016 cu concursul ”Turnul Celor Trei Vârste”, urmat de concursul ”Ethno Park Cluj”, ”Rethinking Someș”, ”Parcul Feroviar”, concursul pentru ”Amenajarea urbană Kogălniceanu” și concursul pentru Noul Consiliu Județean Cluj.

"Concursurile de soluții sunt un instrument foarte potrivit pentru a asigura calitatea investițiilor publice și un instrument prin care împreună cu partenerii de la Ordinul arhitecților din România stimulăm creativitatea echipelor de arhitecți de la nivel local, național și chiar internațional. Mai mult, ele au avut la bază teme de concurs care au rezultat în urma unor procese participative, organizate sub egida Centrului de Inovare și Imaginație Civică", transmite municipalitatea clujeană. 

Proprietăţi de 120.000 de euro, cumpărate de la Unita

Pentru amenajarea teatrului de vară de pe Cetăţuie municipalitatea a achiziţionat un teren de 10.000 mp, pentru care a plătit către proprietar, societatea Unita Turism Holding, suma de 100.000 de euro. Tot pentru realizarea acestui proiect a mai fost achiziţionată şi o clădire monument istoric, Pavilion G, în valoare de 20.000 de euro, plus taxa pe valoarea adăugată. 

Ideea construirii unui teatru de vară pe Cetăţuie a fost lansată încă din 2012, de către primarul interimar Radu Moisin, dar nu a putut fi pusă în practică din cauza unei ipoteci pe terenul în cauză.

Cetăţuia Clujului a fost ridicată pentru garnizoana austriacă a orașului, după intrarea Transilvaniei sub stăpânire austriacă, în sec. XVIII. Poziţia a fost aleasă strategic, deoarece aici se află cel mai bun punct de observaţie asupra centrului istoric al Clujului.

Aici existau clădiri administrative, o garnizoană şi un depozit de armament. În anii '70, în zonă a fost ridicat Hotelul Belvedere. În 1995, pe deal a fost montată de către primărie o cruce monumentală, în amintirea celor ucişi în 1848-1849.

VEZI ŞI  Planuri pentru Cetăţuie încă din anii '70. Arhitectul Mitrea, despre concursul pregătit pentru 2019: "Înainte de a avea soluții, n-ar fi necesar un CONCEPT?"

Renaşte Cetăţuia. Poarta Vieneză a Clujului reintră în circuitul turistic

Comenteaza