20 de loje VIP private pe Cluj Arena

20 de loje VIP private pe Cluj Arena
Golurile din tribunele noul stadion vor fi închise şi vor fi transformate în loje VIP, pe banii constructorilor de la stadion, dar şi ai altor societăţi interesate.

ACI Cluj, Con-A, Banca Transilvania, Ursus, dar şi alte companii sunt dispuse să investească în amenajarea a 20 de loje pe noua arenă din Cluj. Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Alin Tişe, a declarat că lojele vor fi gata odată cu stadionul şi că vor fi închiriate companiilor interesate. Cei care se vor implica în realizarea lor vor plăti chirii modice şi vor dispune de ele pe viaţă.

"Avem propuneri de la societăţile care construiesc stadionul ca să investească în amenajarea spaţiilor deschise din tribunele noii arene. Ofertele provin de la ACI Cluj, Con-A, Ursus sau Banca Transilvania. De asemenea, şi alţi subcontractori care lucrează la stadion sunt interesaţi să participe la realizarea lojelor. Aceste loje au fost deja incluse în proiect şi vor fi terminate odată cu stadionul", a explicat preşedintele CJ, Alin Tişe. Oficialul a explicat că vor fi amenajate 20 de loje, câte 10 în fiecare tribună. "Valoarea investiţiei nu se cunoaşte deocamdată. Acum se lucrează la proiectul tehnic, după care vom stabili detaliile financiare", a menţionat preşedintele CJ Cluj.

Potrivit lui Tişe, companiile care vor investi în amenajarea lojelor vor dispune de un astfel de spaţiu VIP pe viaţă, contra unei chirii modice. "Propunerea de închidere a inelelor goale din tribune prin amenajarea unor astfel de loje VIP va fi supusă atenţiei consilierilor judeţeni. Vom căuta cea mai bună formulă pentru valorificarea lojelor, închiriere sau concesionare pe 49 de ani. Pe stadion avem o lojă închisă, VIP, dar constructorii de la stadion şi alte companii îşi doresc loje izolate. Oricum, zona inelului dintre tribune va ridica probleme din cauza curentului, aşa că am salutat ideea închiderii acesteia. În cazul în care consilierii judeţeni vor aproba amenajarea acestor loje, atunci le vom face. Nu se vor angrena costuri suplimentare. Din contra, noi vom avea de câştigat", a menţionat liderul CJ Cluj.

Reprezentanţii companiei Ursus s-au arătat interesaţi de a-şi lega numele de noua arena sportivă a Clujului, dar nu au precizat deocamdată sub ce formă se va concretiza acest lucru. "Am primit o întrebare de la Consiliul Judeţean, legată de denumirea arenei, şi am răspuns că nu este politica noastră de a ne pune numele pe un astfel de obiectiv. Rămâne de văzut ce modalităţi de colaborare putem aborda. Legat de loje, nu ştiu nimic", a declarat Diana Klusch, corporate affairs director al Ursus Breweries.

ACI Cluj, liderul de consorţiu al constructorilor stadionului, vrea cel puţin o lojă pe Cluj Arena pentru companiile din grup. "Nu s-a stabilit încă dacă lojele se vor construi din banii Consiliului Judeţean şi se vor închiria sau concesiona ori dacă se vor face din banii companiilor. Noi dorim o lojă, cel puţin una. Am şi transmis o scrisoare oficială către CJ în acest sens. Am fost implicaţi în acest proiect fără să avem un beneficiu financiar deosebit, dar am vrea să fim prezenţi în continuare. Vrem o lojă pentru firmele noastre, pentru familii, e şi o chestiune de imagine. Pe de altă parte, e şi o chestiune de business: e important să poţi să oferi partenerilor ocazia de a vedea un meci important, o competiţie de anvergură în condiţii speciale", a explicat Ioan Aşchilean, preşedintele ACI Cluj. "Şi dacă construieşti, şi dacă concesionezi e un cost. Dar eu cred că cea mai bună formulă ar fi concesiunea, şi pentru noi, şi pentru Consiliul Judeţean - bugetul CJ se face anual, în acest fel le intră venituri în mod constant", a completat Aşchilean.

Luminiţa SILEA, Kristina REŞTEA

 

Comenteaza