5.000 de oameni în parcurile industriale ale Clujului VIDEO

5.000 de oameni în parcurile industriale ale Clujului VIDEO
Obiectivul industrial de pe Tăietura Turcului din Cluj-Napoca urmează să se extindă cu 12 ha, plus alte 8 ha pentru noul parc ştiinţific şi tehnologic Tetapolis, iar ambele structuri vor fi administrate de Consiliul Judeţean (CJ).

„În parcurile industriale Tetarom I şi Tetarom II activează în momentul de faţă câte 2.500 de angajaţi. Dinamica este foarte mare pentru că americanii de la Emerson fac angajări într-un ritm uimitor. Cererile de teren pentru Tetarom I înregistrate la noi sunt foarte mari, astfel că în a doua secundă de la recepţia extinderii cu 12 ha suprafaţa disponibilă va fi integral ocupată. Iniţial, acest proiect, realizat pe fonduri europene, avea 20 ha, însă noi trebuie să ducem infrastructura pe terenul pe care ne extindem, deoarece în 2007 nu am avut bani să facem acest lucru. Tetapolis va fi în continuarea acestui parc, pe alte 8 ha pe care sperăm să ne fie transferate de la compania de stat CFR”, susţine Viorel Găvrea, director general al societăţii Tetarom.
 
Conducerea CJ precizează că lucrările la extinderea cu 12 ha sunt prevăzute pentru 17 luni, valoarea lor ridicându-se la 42 de milioane de lei, fără taxa pe valoarea adăugată. Jumătate din banii provin din bugetul judeţului, iar cealaltă, din fonduri europene nerambursabile. Executant este asocierea dintre societăţile ACI Cluj, Nord Conforest şi Electromontaj Bucureşti. Cea mai mare provocare pentru proiectanţi şi constructori va fi stabilizarea versantului, conform conducerii consorţiului.

„Vom folosi o tehnologie de ultimă oră care constă în captarea apelor pluviale, ziduri de sprijin. Când vom intra acolo, inginerii noştri ne vor spune care este soluţia cea mai bună. Pentru lucrările de extindere vom lucra, în medie, cu o echipă de 95 de oameni pe lună, majoritatea angajaţi din judeţ”, a menţionat Dorin Aşchilean, director al ACI. 
 
„Terenul pentru crearea Tetapolis sperăm să îl obţinem de la CFR, prin trecere în proprietatea noastră. Acesta va fi primul parc ştiinţific şi tehnologic din România”, a precizat preşedintele CJ, Horea Uioreanu.

Reprezentanţii institituţiei susţin că primăria va trebui să se implice pentru fluidizarea traficului în zonă, afectat de blocajele de la bariera de cale ferată, prin realizarea unui pasaj subteran sau suprateran şi prin crearea unei noi căi de acces în parc, dinspre comuna Baciu.

„Primăria trebuie să propună o soluţie de fluidizare a circulaţiei. Ar trebui acordată o mai mare grijă faţă de cel care plăteşte taxe şi impozite locale”, crede şeful CJ.

Lucrările de extindere cu 12 hectare a parcului industrial Tetarom I au fost adjudecate de asocierea ACI Cluj, Nord Conforest, Electromontaj, valoarea contractului fiind de 42,1 milioane lei, fără TVA, iar durata de execuție este de 17 luni. Jumătate din investiţie provine din fonduri comunitare, din Fondul European de Dezvoltare Regională, restul reprezentând contribuția Consiliului Județean. La această dată parcul industrial Tatarom I se întinde pe 20 de hectare.

Etichete
Comenteaza