Cum arată noul buletin electronic, lansat in premiera la Cluj-Napoca. Includer funcţionalitatea cardului de sănătate şi unele servicii e-guvernare

Cum arată noul buletin electronic, lansat in premiera la Cluj-Napoca. Includer funcţionalitatea cardului de sănătate şi unele servicii  e-guvernare

Cartea electronică de identitate are funcţionalităţi multiple, care vor contribui la reducerea birocraţiei, la flexibilizarea relaţiilor dintre autorităţi şi cetăţeni prin asigurarea unui acces facil la servicii esenţiale, concomitent cu oferirea de garanţii suplimentare de securitate privind protejarea identităţii.

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

Noul document va avea dimensiunea unei cărți bancare. Pe lângă datele care se regăsesc pe cărțile de identitate clasice, pe acesta vor putea fi stocate și date biometrice. Cartea de identitate electronică va fi introdusă treptat până în august 2031. Cei care doresc să solicite noua carte de identitate, vor face o programarea prealabilă pe platforma pusă la dispoziția cetățenilor de către M.A.I.: https://programare-cei.mai.gov.ro/

"Cetăţenii trebuie să ştie că un document va înlocui cartea de identitate aflată în circulaţie din anul 1997 în mod treptat, până în august 2031, conform termenelor stabilite prin regulamentul european. De asemenea, cartea electronică de identitate este recunoscută în afara graniţelor ţării", a declarat ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode.

Acest document facilitează accesul cetăţeanului la servicii publice prin preluarea funcţionalităţii cardului de sănătate şi implementarea unor servicii electronice de tip e-guvernare. "Totodată, cetăţenii trebuie să ştie că poate fi solicitată de către părinţi sau tutori legali pentru copiii lor, încă de la naştere, cu o valabilitate variabilă, în funcţie de vârsta copilului, cartea electronică de identitate. (...) Aceasta conţine elemente suplimentare de siguranţă şi aceste elemente se datorează noilor tehnologii, ceea ce îi conferă titularului o protecţie suplimentară cu privire la identitatea proprie şi previne într-o mai mare măsură situaţiile de furt de identitate", a mai spus Bode.

Prin acest proiect pilot vor fi emise 5.000 de cărţi de identitate electronică.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza