A doua oară a fost cu noroc! Bugetul Companiei de Apă Someș a fost aprobat de CJ Cluj
- Scris de Sergiu Vlăgea
- azi, 11:10
- Administraţie
- Ascultă știrea
După ce a primit aviz negativ de la Comisia de buget-finanțe a Consiliului Județean (CJ) Cluj, în urmă cu aproximativ 10 zile, și nu a mai ajuns la vot în plenul CJ, bugetul Companiei de Apă Someș (CAS) a primit astăzi aviz favorabil și a fost aprobat de consilierii județeni într-o ședință extraordinară organizată online.
Consilierul județean Bashar Molhem (PNL), care este președintele Comisiei de buget-finanțe, a anunțat că, de această dată, avizul comisiei pe care o conduce este unul favorabil pentru proiectul de buget al CAS.
„După doar două întâlniri cu conducerea Companiei am reușit să găsim 14 milioane de lei care, practic, urmau să se ducă pe apa sâmbetei. Sunt convins că am fi putut găsi mult mai mult, dar pentru asta ar fi fost nevoie de mai mult timp. Acum, Compania va avea printre cele mai mari profituri din istorie. De asemenea, directorul general (Călin Neamțu - n.red.) s-a angajat ca, până la sfârșitul acestui an, să înceteze contractele pensionarilor speciali și, tototdată, să desființeze celebra direcție de comunicare. Au fost condiții esențiale pentru avizarea bugetului”, a explicat consilierul județean.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a precizat că nimeni din forul administrativ județean nu are ceva cu vreo persoană din conducerea Companiei de Apă sau cu angajații de acolo, doar că rolul consilierilor județeni este și de a pune întrebări și de a analiza foarte bine proiectele de buget ale instituțiilor din subordine.
„Nu vreau să facem din asta un subiect electoral, pentru că nu este cazul. Vreau să le mulțumesc celor din comisia de buget-finanțe și celor din consiliul de administrație, care ne reprezintă acolo, au ajuns la un consens și au ajustat bugetul atât cât s-a reușit acum. A fost indusă problema că noi am avea ceva cu oamenii sau cu salariile de acolo, dar nu este cazul. Noi aveam treabă cu alte lucruri de acolo, cu unele cheltuieli considerate nejustificate de comisia noastră. Nu este cazul să mai politizăm acest subiect.
Cu toții ne dorim o companie de apă performantă și care să funcționeze exemplare. Instituțiile subordonate trebuie să înțeleagă că adoptarea bugetului nu va mai fi o formalitate. Îi felicit pe colegii noștri care au început să analizeze foarte bine bugetele. Atunci vom conta și noi. Nimeni nu are nimic cu vreun director. Acești oameni trebuie să înțeleagă că noi suntem votați de oameni și avem dreptul de a întreba, de a cere documente. Mă bucur că am ajuns la acest punct unde toate partidele au înțeles că trebuie să-și îndeplinească rolul pentru care au fost alese”, a afirmat Tișe.
Proiectul de hotărâre a fost aprobat cu 29 de voturi „pentru”. Proiectul de buget al Companiei de Apă Someș poate fi consultat AICI.
Cum s-a apărat atunci directorul Companiei de Apă Someș
Călin Neamțu a fost prezent în ședința forului administrativ județean din 12 mai și a oferit explicații pentru toate acuzațiile.
„Legat de cheltuielile cu deplasarea din Brazilia, toate acestea au fost suportate de către mine. Nu există alte cheltuieli publice sau din alte părți. În ceea ce privește bonusurile, acea linie din buget este constituită de tichetele de masă în valoare de 18 milioane de lei, 1,6 milioane sunt voucherele de vacanță, 1 milion este participarea la profit a angajaților și 9.5 milioane reprezintă 5% cheltuieli sociale conform legislației din valoarea nivelului salariilor.
Bonusurile sunt prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură național. La nivel de companie avem prime de Paști, de 8 Martie, în valoare de 300 de lei. Anul trecut, de Ziua Apei prima a fost de 1.500 de lei și 2.200 de lei de Crăciun.
Aceste sume nu impactează în niciun fel prețul metrului cub de apă. Prețul apei, așa cum am spus și cu alte ocazii, este prevăzut în analiza cost-beneficiu pe care consultantul Băncii Europene de Investiții a realizat-o pentru derularea proiectelor de investiții din fonduri europene. În cadrul acestei analize, este prevăzută strategia tarifară pe patru ani de zile, care prevede creșterea în fiecare an, la 1 iulie, cu 1% + inflația.
Salariul în sine, până în acest an, a fost aprobat prin legea bugetului. Nu aveam voie să facem creșteri salariale mai mult decât prevedea bugetul. În acest an, a fost prevăzută posibilitatea de a face creștere cu 6,35% pe baza unui memorandum aprobat de Ministerul Dezvoltării. Am făcut cerere la minister, dar deocamdată nu avem niciun aviz. Deci în acest an nu vom putea face creșteri salariale”, spunea atunci Neamțu.











