A fost lansat concursul de soluţii pentru Spitalul Pediatric Monobloc din Cluj. Juriu internaţional

A fost lansat concursul de soluţii pentru Spitalul Pediatric Monobloc din Cluj. Juriu internaţional

Consiliul Judeţean a lansat concursul de soluţii pentru proiectarea Spital Clinic de Urgență pentru Copii din Borhanci. Premiile puse la bătaie sunt de peste 32 milioane de lei, fonduri europene. 

"Scopul acestui concurs este de a selecționa, în vederea atribuirii contractului de proiectare, cea mai bună soluție pentru un Spital Clinic de Urgență pentru Copii, situat în zona de sud-est a Municipiului Cluj-Napoca, la limita cartierelor Gheorgheni și Borhanci. Obiectivele urmărite de Autoritatea Contractantă sunt următoarele: Dezvoltarea unui centru de servicii medicale și de cercetare în domeniul pediatriei, cu adresabilitate regională și un grad ridicat de accesibilitate pentru toți pacienții; Realizarea unei clădiri noi de spital, proiectată în conformitate cu standardele actuale din domeniu, o clădire în care profesionalismul și promptitudinea cadrelor medicale să fie susținute de designul specializat; Crearea unui spațiu centrat în jurul nevoilor pacientului, urmărind conformarea prin toate mijloacele arhitecturale (de la formă la relațiile dintre spații la finisaje) pentru a crea un mediu terapeutic, capabil să reducă stresul generat de actul medical; Generarea unui pol de dezvoltare pentru o zonă aflată în proces de urbanizare", se arată în anunţul de licitaţie. 

Ofertele pot fi depuse până în 04.06.2021. Premiile acordate: Premiul I: contractul de proiectare în valoare de 31.721.928 lei fără TVA Premiul II: 365.460 lei Premiul III: 219.276 lei Mențiune I: 48.728 lei Mențiune II: 48.728 lei. Sumele provin din fonduri europene. 

Criterii de evaluare a proiectelor:

A. Satisfacerea cerințelor spațiale, funcționale și tehnice- 60 puncte A1 Viabilitatea intervenției urbanistice:- maxim 20 puncte A2 -Funcționalitatea soluției propuse - maxim 30 puncte A3 - Oferta financiară privind serviciile de proiectare - maxim 10 puncte

B. Atributele expresiv-ambientale ale intervenției- 40 puncte B1- Calitatea intervenției urbanistice - maxim 10 puncte B2- Expresivitatea plastică a volumului propus- maxim15 puncte B3.-Calitatea și atmosfera spațiilor propuse- maxim 15 puncte Algoritmul de calcul folosit pentru evaluarea finală a proiectelor este următorul: Punctaj final (maxim 100 puncte) = Punctaj Criteriu A + Punctaj Criteriu B Punctaj Criteriu A (maxim 60 puncte) = A1 + A2 + A3 Punctaj Criteriu B (maxim 40 puncte) = B1 + B2 + B3

Juriul concursului este format din arhitecţii Salanță Claudiu, Aldea Cornel Olimpiu, Stamatian Florin, Benedict Zucchi, Jan de Vydler, Bogdan Bogoescu, Vlad Rusu, Dominic Hook - membru supleant, Emil Burbea- membru supleant. 

Spitalulva reuni toate secțiile actualului Spital de Copii, cele care în prezent își desfășoară activitatea în nu mai puțin de 14 clădiri aflate în 9 locații diferite din Cluj-Napoca, cu o distanță medie de aproximativ 4 km între ele. Valoarea totală a investiţiei fost estimată la cca. 120 de milioane de euro

Comenteaza