Foto A început asfaltarea unui nou drum județean din Cluj

A început asfaltarea unui nou drum județean din Cluj
| Foto: Facebook.com/cjcluj
A început asfaltarea unui nou drum județean din Cluj
A început asfaltarea unui nou drum județean din Cluj
A început asfaltarea unui nou drum județean din Cluj

Consiliul Județean Cluj aduce la cunoștința participanților la trafic şi a locuitorilor din zonă faptul că pe drumul județean 161D, în localitatea Jichișu de Jos, lucrările de întreținere au intrat în faza de așternere a covorului asfaltic.

Acestea vizează un sector în lungime de 3,7 kilometri, de la kilometrul 0+000 până la kilometrul 3+700 și se vor finaliza cu asfaltarea întregului tronson.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „E o veste bună pe care o dăm locuitorilor din zonă și celor care aleg această rută. Drumul județean 161D deservește întreaga zonă, asigurând o legătură directă cu municipiul Dej.”

Anterior asfaltării au fost realizate operațiuni constând în frezarea zonelor de carosabil deteriorate, plombări cu îmbrăcăminte asfaltică, tratarea burdușirilor și a tasărilor, asigurarea scurgerii apelor, curățarea șanțurilor, a rigolelor și a podețelor, ridicarea la cotă a căminelor carosabile, întreținerea drumurilor de acces și a podețelor laterale și realizarea acceselor la proprietăți.

Comenteaza