A început bătălia pe ciolan. Cine vine în locul lui Uioreanu la şefia CJ

A început bătălia pe ciolan. Cine vine în locul lui Uioreanu la şefia CJ
Nici nu s-a uscat bine cerneala pe demisia lui Uioreanu de la şefia Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, că a şi început bătălia pe ciolan. Politicienii locali au deja pregătit planul de acţiune, tot ce aşteaptă este să li se dea undă verde pentru a-l şi pune în practică.

 

Preşedintele executiv al ACL Cluj, consilierul judeţean Mihai Seplecan, fost vicepreşedinte cu atribuţii delegate de preşedinte al CJ pentru o scurtă perioadă de timp, este convins că tot el va fi susţinut de colegii de alianţă pentru funcţia de preşedinte interimar al instituţiei, iar apoi, în alegeri, pentru cea de preşedinte cu acte-n regulă.

"Nu cred că va fi o problemă să mă susţină în continuare colegii de alianţă şi la interimatul consiliului, şi în umătoarele alegeri pentru această funcţie. Am avut  discuţii împreună cu domnul Marius Nicoară, cu domnul Daniel Buda, din partea PDL, dar şi eu personal, cu primarul Emil Boc, pe care îl respect şi cu care am colaborat foarte bine. O să am o discuţie şi cu domnul Alin Tişe (preşedintele executiv PDL Cluj, n. red.) pentru susţinerea mea şi pentru continuarea proiectelor majorităţii ACL din CJ", ne-a declarat Seplecan.

Pe de altă parte, vicepreşedintele CJ, social-democratul Ioan Oleleu, a declarat: "Viitorul preşedinte interimar al CJ până la vot se va alege dintre cei doi vicepreşedinţi de la începutul mandatului". În alte cuvinte, va fi ales dintre acesta şi vicepreşedintele din partea UDMR, Vakar Istvan.

Contactat de ZIUA de CLUJ pentru a vedea pe cine vor susţine consilierii ACL proveniţi din PDL, senatorul Alin Tişe a declarat: "Nu ştiam de această demisie. Ce pot să vă spun este faptul că ACL va avea cel mai bun candidat posibil, cu experienţă administrativă, care să câştige preşedinţia CJ şi astfel să înceteze instabilitatea care afectează serios această instituţie".De asemenea, fostul preşedinte al CJ Cluj a mai spus: "Nu pot să vă dau nume de candidaţi acum, dar vă spun că eu nu sunt interesat de o asemenea candidatură, vreau să-mi duc mandatul de senator până la capăt".

Liderul PSD Cluj, consilierul judeţean Remus Lăpuşan, spune că social-democraţii sunt preocupaţi de campania pentru alegerile prezidenţiale şi că ar dori ca alegerile pentru preşedinţia CJ să fie organizate după acest scrutin. "Bineînţeles, o să avem un candidat, care vrem să câştige, eu o să propun un candidat PSD care să fie susţinut de UNPR, PC şi PLR, dar şi de alte forţe politice care ar putea veni alături de noi", a adăugat Lăpuşan.

Reamintim că Alianţa Creştin Liberală are majoritate în CJ, având 19 voturi de partea sa din cei 36 de membri. Această majoritate l-a ales de două ori preşedinte interimar pe Mihai Seplecan, dar prefectul Gheorghe Vuşcan a atacat ambele hotărâri, procesele fiind pe rol la instanţă.

Uioreanu şi-a prezentat, prin intermediul avocaţilor săi, demisia din funcţia de preşedinte al CJ, după mai bine de patru luni de arest preventiv, timp în care a ţinut în aşteptare întreaga scenă administativă judeţeană.

Gestul său deschide calea alegerilor anticipate la Cluj. Conform legii în vigoare, CJ trebuie să înştiinţeze Instituţia Prefectului cu privire la actul demisiei, după care prefectul să demareze demersurile pentru vacantarea postului. În continuare, se alege la nivel intern un preşedinte interimar al CJ. Ulterior, Guvernul este obligat ca la maxim 30 de zile după anunţul prefectului să stabilească data alegerilor anticipate, care nu poate depăşi 90 de zile de la vacantarea postului.

Nicoară face lobby pentru Seplecan

Copreşedintele ACL Cluj, senatorul liberal Marius Nicoară, a criticat în termeni duri ideea PSD Cluj de a fi organizate alegeri pentru şefia CJ de-abia după scrutinul prezidenţial.

„Guvernul PSD nu are curajul să declanşeze alegeri într-un termen rezonabil pentru că îi este frică că le va pierde. Este un guvern iresponsabil care, în loc să decidă să facă economii şi odată cu turul doi al prezidenţialelor să votăm şi pentru şeful CJ, va alege să cheltuie bani în plus cu încă un rând de alegeri", susţine liderul liberal.

Nicoară a mai declarat că nu este interesat de o candidatură la şefia judeţului şi că „la CJ este momentul să vină tinerii".

„Nu am discutat încă cu colegii din PDL, dar eu cred că ar fi normal să existe un echilibru în alianţa noastră, aşa cum a fost când eu, ca şi reprezentant al PNL eram la CJ, iar Emil Boc era la primărie. La fel ar putea fi şi acum, ca noi, cei care provenim din fostul PNL, să avem candidatul la şefia forului judeţean. Cred că Mihai Seplecan este un om potrivit pentru a conduce judeţul, cunoaşte instituţia CJ, cunoaşte judeţul şi problemele lui, cunoaşte primarii comunelor şi oraşelor", a afirmat Nicoară.

 

Comenteaza