Accesele în viitorul parking Mogoșoaia vor fi modernizate. Parkingul trebuie să fie gata în august

Accesele în viitorul parking Mogoșoaia vor fi modernizate. Parkingul trebuie să fie gata în august
| Foto: Facebook/ Dan Tarcea

Consilierii locali vor aproba la ședința de mâine documentația și indicatori tenhico-economici pentru ”Modernizare zonă adiacentă obiectivului de investiții Parking suprateran deviere rețele, branșamente și racorduri la utilități strada Mogoșoaia nr. 9”.

Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

Este vorba despre o suprafață carosabilă de 625 mp, trotuare -1.505 mp, spațiu verde - 3.245 mp și platforme subterane pentru colectarea deșeurilor (4 bucați). Valoarea investiției este de 1.788.496 de lei, iar durata de realizare este estimată la 2 luni, cu finanțare de la bugetul local.

Ansambul de străzi Mogoșoaia, Emil Cioran, Almașului sunt în centrul cartierului Mănăștur, unde din cauza lipsei de locuri suficiente de parcare primăria a demarat realizarea unui parking. Intrarea în acest parking se va face din strada Emil Cioran pe o alee semicirculabilă, iar ieșirea din parking pe o alee semicarosabilă care iese în strada Mogoșoaia.

În prezent toate aceste zone sunt la nivel de beton care prezintă însă serioase semne de degradate. Ca atare se propune realizarea acestei investiții în amenajarea acceselor în parking și a zonelor adiacente acestuia. Pe lângă modernizarea intrării și ieșirii din parking se urmărește repararea și amenajarea modernă a trotuarelor din zonă și înființarea de noi spații verzi. Totodată vor fi înlocuite aparatele de iluminat public cu aparate tip LED. Se va înființa și o canalizare pluvială pentru asigurarea scurgerii apelor și vor fi montate platforme subterane de colectare a deșeurilor.

Devizul general pentru toate aceste lucrări a fost întocmit de Regia Autonomă a Domeniului Public, iar varianta tehnică aleasă a fost varianta structurii rutiere suple cu grosime de 90 cm.

”Varianta 1 prezintă avantajul că grosimea structurii asfaltice poate fi etapizată, iar capacitatea portantă poate crește progresiv prin investiții etapizate (ranforsări), pe măsura creșterii traficului și a faptului că în cazul realizării ulterioare a rețelelor de utilități ( apă, canalizare, gaz, telefonie sau internet) subtraversarea acestora se va realiza mult mai ușor”, se arată în referatul de aprobare.

Parkingul Mogoșoaia nr.9 ar trebui să fie finalizat în luna august. Valoarea contractului de execuție este de 21.875.342,05 lei (cu TVA). Parkingul are două niveluri subterane și parter, cu un număr total de 292 de locuri.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza