Acuze în Consiliul Judeţean: fostul director Clujana şi-a dus acasă banii societăţii

Acuze în Consiliul Judeţean: fostul director Clujana şi-a dus acasă banii societăţii
Consilierii judeţeni s-au declarat revoltaţi de modul în care au fost devalizate conturile societăţii Clujana. Aceştia l-au arătat cu degetul pe fostul director, Radu Ţărmure, care ar fi ridicat bani din caseriile societăţii şi i-a dus acasă.

Directorii numiţi de PDL la conducerea societăţii Clujana (aflată în subordinea Consiliului Judeţean) au făcut ravagii. Aceştia s-au cadorisit cu salarii şi prime cu mult peste ceea ce prevede legea, arată un raport al Curţii de Conturi, invocat de reprezentanţii USL în şedinţa CJ de ieri. Mai mult, Radu Ţărmure, care a condus Clujana în perioada aprilie 2010 - aprilie 2012, este acuzat că obişnuia să ridice banii de la caseriile magazinelor, pe care îi ducea acasă, fără să-i mai predea societăţii. Radu Ţărmure este soţul secretarului municipiului, Aurora Ţărmure (sursele ZIUA de Cluj spun că în prezent, cei doi s-ar afla în divorţ). Ţărmure a reuşit să lase o gaură de circa 200.000 de lei. O parte din bani au fost recuperaţi de societate. Ţărmure respinge acuzaţiile.

Consiliul Judeţean şi-a desemnat un reprezentant în adunarea generală a acţionarilor (AGA) al societăţii Clujana, pentru evaluarea situaţiei financiare a societăţii. Mandatatul, directorul juridic al Consiliului Judeţean, Daniel Pop, are sarcina de a reveni în faţa plenului Consiliului Judeţean cu un raport, care să releve soluţiile de redresare propuse pentru această societate.

În prezent, în cadrul societăţii se derulează o serie de anchete, cu privire la prejudiciile creat de foştii directori care s-au perindat la şefia Clujana, în perioada 2008-2012. Consilierii USL au arătat în şedinţa publică de ieri, că ceea ce s-a întâmplat la această societate sfidează orice regulă a bunul simţ. „Domnul Radu Ţărmure a refuzat orice întâlnire de conciliere cu reprezentanţii Curţii de Conturi, pentru recuperarea prejudiciului. Este de-a dreptul şocant ceea ce s-a petrecut la nivelul acestei societăţi de stat. Cum să fii repsonsabil de soarta societăţii şi să-şi însuşeşti veniturile. Asta a făcut directorul numit de PDL, domnul Radu Ţărmure, trecea pe la caserii, lua banii şi îi ducea la el acasă. Uita să-i mai aducă înapoi să-i predea societăţii. Este extrem de grav ceea ce s-a înâmplat, pentru că omul acesta a condus timp de doi ani această societate şi nimeni nu a luat nici o măsură", a comentat reprezentantul PSD, Remus Lăpuşan.

Acesta a avertizat că responsabilitatea pentru ceea ce s-a întâmplat la Clujana aparţine nu doar directorilor ci şi a celor care i-a propus în aceste funcţii. „Cei care i-au adus pe oamenii aceştia la conducerea Clujana să fie traşi la răspundere, pentru că banii pe care i-a luat domnul Ţărmure nu au fost recuperaţi în totalitate nici până la această oră", a spus Lăpuşan. Atât el cât şi colegii săi i-au reproşat inclusiv fostului reprezentatnt al plenului în AGA. „Reprezentantul nostrru în AGA (Steluţa Racolţa), avea datoria să informeze plenul Consiliului Judeţean cu privire la situaţia financiară de acolo", au atras atenţia consilierii USL. Secretarul judeţului, Simona Gaci, a menţionat că nu era responsabilitatea mandatatului să facă astfel de rapoarte.

„Nu obişnuim să cerem rapoarte de la nici unul dintre mandataţii noştri, indiferent că aceştia ne reprezintă la nivel de societăţi sau regii", a spus Gaci. „În aceste condiţii, care mai este motivul pentru care îi mandatăm să ne reprezinte? Eu sunt de părere că aceştia trebuie să dea explicaţii pentru modul în care sunt gestionate lucrurile la nivelul acestor societăţi", a răspuns consilierul PSD, Aurelia Cristea. Fostul reprezntant în AGA, consilierul PDL Steluţa Racolţa a menţionat că nu vrea să protejeze pe cineva şi că astfel de indivizi care ajung la putere şi care îşi imaginează că sunt buricul pământului au existat în permanenţă, la niveluş oricărui partid.

„În ce mă priveşte, eu pentru fiecare AGA am primit mandat de la Consiliul Judeţean să mă prezint şi să reprezint interesele pe acele subiecte pentru care se convocau aceste Adunări. Nu era de datoria mea să fac rapoarte cu privire la activitatea directorilor", a completat Racolţa. Preşedintele Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu, a anuţat că după ce se va termina scandalul la Clujana, va veni cu un proiect privind externalizarea managementului acestei societăţi.

Fostul director Radu Ţărmure spune că acuzele nu sunt fondate, dar nu vrea să facă alte declaraţii. "Nu e adevărat. Dar dacă va fi cazul, justiţia să-şi facă treaba", a spus el. Întrebat dacă are ceva să-şi reproşeze în timpul mandatului său la şefia Clujana, acesta a negat.

 

Comenteaza