ADMINISTRAŢIE. A fost aprobat bugetul Consiliului Judeţean

ADMINISTRAŢIE. A fost aprobat bugetul Consiliului Judeţean
Proiectul de buget al Consiliului Judeţean a fost aprobat după ce consilierii judeţeni au discutat aproape o oră pe această temă.
Bugetul a fost aprobat cu amendamente, între care redirecţionarea a 15.000 lei din totalul de 25.000 lei prevăzute iniţial pentru Centrele de Informare Turistică din judeţ şi respectiv pentru publicaţii ale CJ Cluj. Banii ar urma să fie alocaţi pentru  reparaţii capitale la Centrul de Diabet.

Alte amendamente au fost aduse de consilierul judeţean Valentin Cuibus (PSD), care a propus alocarea unor sume mai mari pentru activităţi culturale. Amendamentele au fost aprobate.

Liderul consilierilor judeţeni PNL, Marius Mânzat, a avut o intervenţie în care a spus că pentru lucrările la drumuri judeţene sunt alocaţi prea puţini bani şi că trebuie găsită o soluţie pentru rezolvarea acestei probleme. Preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe, s-a rezumat să afirme că „aceasta este situaţia”, dar s-a angajat să găsească soluţii, în special prin rectificări de buget.


Proiectul de buget, cu amendamentele menţionate, a fost aprobat în unanimitate de consilieri.

în total bugetul CJ Cluj este în acest an de 99 de milioane de euro, cu câteva procente mai mare faţă de cel de anul trecut. Este vorba de 415.455.000 de lei (99 de milioane de euro, la un curs de 4,2 lei/euro), din care o treime este asigurată din venituri proprii.

Vezi unde merg banii.
Descarca prezentarea bugetului
Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .