Agenţia de Dezvoltare Regională îşi canibalizează institutul

Agenţia de Dezvoltare Regională îşi canibalizează institutul
Bunurile recuperate de la contabila care a devalizat conturile IRCETT vor fi preluate de ADRNV. Noul şef al agenţiei, Marcel Boloş, anunţa, de când a ajuns la Cluj, că IRCETT nu trebuia înfiinţat. Acum, în mare linişte, se ocupă ca acest institut să dispară.

Institutul Regional pentru Cercetare, Educaţie şi Transfer Tehnologic (IRCETT) a fost creat de fostul director al Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADRNV), Claudiu Coşier, în contextul în care acesta semnase un parteneriat cu universităţile din Nord-Vest şi cu administraţiile judeţene pentru a realiza un pol de cercetare în Rădaia. Contabila ADRNV, Cosmina Druţă, a furat, însă, toţi banii din conturile IRCETT, lăsându-l în imposibilitatea de a mai funcţiona. Reprezentanţii Consiliului Judeţean (CJ) şi conducerea ADRNV plănuiesc să dizolve IRCETT, nu înainte de a-i lua toate bunurile care au fost recuperate de la Druţă.

Preşedintele CJ, Horea Uioreanu, susţine că bunurile recuperate de la Druţă - cea care a devalizat conturile IRCETT şi ADRNV - nu acoperă nici pe departe întreaga pagubă. "Nu ştiu dacă s-a reuşit recuperarea unei treimi din cei 7 milioane de lei pe care i-a sustras această femeie. E o pagubă imensă, iar noua conducere a ADRNV trebuie să găsească o soluţie pentru a acoperi acestă gaură", spune Uioreanu. Soluţia pare să fie foarte simplă: toate bunurile recuperate de la Druţă şi care intră în parimoniul IRCETT vor fi transferate către ADRNV. Liderii administraţiei judeţene par să aibă interes doar pentru salvarea ADRNV, iar pentru aceasta nu au nici o problemă să sacrifice IRCETT. De altfel, în momentul în care a sosit noul director, Marcel Boloş, în fruntea ADRNV, el a spus răspicat că IRCETT nu trebuia înfiinţat. Mai mult, Boloş a lăsat să se înţeleagă că fostul director, Claudiu Coşier, se face responsabil de situaţia în care a ajuns ADRNV. "Eu vă spun că nu aş fi înfiinţat IRCETT. Nu văd de ce ADRNV trebuie să facă parte dintr-o astfel de structură care nu-i aduce nici un beneficiu. În mod normal, o astfel de structură ar trebui să se regăsească la CJ, la Tetarom, în nici un caz la noi, la ADRNV", comenta Boloş. Tot el a a dezvăluit că ADRNV înregistrează creanţe către partenerii din IRCETT de 2,6 milioane de lei. El a promis atunci că va găsi o soluţie pentru această situaţie şi se pare că a găsit-o deja. Sursele ZIUA de CLUJ au informat că, după ce IRCETT va recupera toate bunurile Cosminei Druţă, acestea vor fi transferate către ADRNV pentru a fi vândute. Când nu va mai fi nimic de recuperat, IRCETT va fi desfiinţat. Aceleaşi surse au mai precizat că s-au mai obţinut o parte din bunurile deţinute de familia contabilei - un autoturism Audi şi alte câteva apartamente ce ar urma să fie vândute în perioada următoare.

Încă din 2008 Consiliul Local Baciu a acceptat să concesioneze ADRNV 60 ha în satul Rădaia, în vederea dezvoltării unui pol de cercetare: "Cetatea Ştiinţei Transilvania de Nord". Fostul director al ADRNV, Claudiu Coşier, avea planuri mari. Acesta a reuşit să construiască sediul instituţiei la Rădaia şi a pus bazele IRCETT, în care a atras ca membri asociaţi atât consiliile judeţene din regiune, cât şi universităţile. Planul lui Coşier era acela de a dezvolta la Rădaia un pol de execelenţă care să ofere servicii de cercetare, inovare, transfer de tehnologie, certificare, standardizare în tehnologia informaţiei, bio şi nano-tehnologii. Urma ca din fonduri europene să fie realizate şi reţelele de utilităţi în sat, astfel că întreaga zonă ar fi putut să se dezvolte.

 

 

Etichete
Comenteaza