Al doilea tramvai modern a ajuns la Cluj, de luni preia pasageri

Al doilea tramvai modern a ajuns la Cluj, de luni preia pasageri
Al doilea tramvai de 1,5 milioane de euro care va circula pe şinele din Cluj-Napoca a ajuns astăzi în oraş şi a fost pus pe şine fără incidente. Garnitura a fost dusă în depoul din Mănăştur pentru teste şi va intra pe traseu cel mai probabil săptămâna viitoare.

"A fost dus la depou pentru verificări şi probabil de luni va intra pe traseu", spune purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca, Oana Buzatu. În ce priveşte primul tramvai, acesta se află deja pe traseu din nou, după ce ieri s-a defectat. "Piesa defectă a fost înlocuită ieri dimineaţă iar ultima ştire e că tramvaiul a avut ieri 12 trasee fără incidente. Procesul de reglare durează, oricum, o lună", spune Buzatu.

Tramvaiele sunt construite de firma poloneză PESA în baza unui contract-cadru cu Primăria Cluj-Napoca, ce prevede livrarea în acest an a cinci garnituri şi a alte şapte în 2013. "Până în septembrie urmează să mai vină două, în iulie şi august", a mai spus Buzatu.

Etichete
Comenteaza