Alertă în țară, după Pata Rât. "Dezastrul ecologic de la Cluj se poate repeta"

Alertă în țară, după Pata Rât.
Partidul Verde filiala Suceava aduce în atenția Agenției de Mediu Suceava, Gărzii de Mediu Suceava, Consiliului Județean Suceava faptul că la Cluj, pe data de 28 noiembrie, digul de la depozitul de deșeuri Pata Rât s-a rupt, iar levigatul a început să se scurgă, cauzând un dezastru ecologic.

"Acest eveniment nedorit ar trebui să-i pună pe gânduri atunci când vor semna pentru autorizarea gropii de gunoi de pe Mestecăniș. Sunt șanse mari ca ceea ce s-a întâmplat la Cluj să se repete și la Suceava", susține Dan Acibotăriță, președinte al Partidului Verde. 

După alunecarea muntelui de gunoi de la Pata Rât din iulie Consiliul Județean (CJ) Cluj, instituţia care gestionează închiderea depozitului vechi, a cerut de mai multe ori prefectului judeţului şi Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă declararea stării de alertă în zonă pentru a putea interveni în regim de urgenţă pentru limitarea efectelor poluării cu levigat, dar acest lucru nu a fost aprobat.

În această situaţie, CJ a informat că intervenţia pentru purificarea levigatului şi pentru stabilizarea zonei a fost mult întârziată. În urma acumulării unei cantităţi mari de levigat şi apă venită de pe versanţi, barajul natural de gunoi a fost rupt şi o mare cantitate din acest lichid s-a revărsat în aval spre Someş.

Comenteaza