News alert Alianța Vestului are sediul central şi Preşedinte

Alianța Vestului are sediul central şi Preşedinte

Alianța Vestului, din care fac parte orașele Cluj-Napoca, Timișoara, Arad și Oradea, a fost creată la sfârșitul anului trecut cu scopul de a fi atrase fonduri europene mai ușor.

Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitaţi pagina principală ZIUA DE CLUJ

Se fac pași noi în ceea ce privește Alianța Vestului, din care fac parte orașele Timișoara, Cluj-Napoca, Arad și Oradea, care a fost creată la sfârșitul anului trecut cu scopul de a fi atrase fonduri europene mai ușor.

Astăzi, în ședința ordinară a Consiliului Local Timișoara, a fost aprobat un proiect de hotărâre cu privire la atribuirea unui sediu pentru Alianța Vestului. Este vorba de un spațiu aflat în Piața Libertății, în Primăria Veche, la etajul unu, fiind vorba de patru încăperi.

Nicolae Robu, primarul Timișoarei, a explicat că, în urma unei discuții avute cu ceilalți trei primari din Alianța Vestului, s-a convenit ca sediul să fie în capitala Banatului. „Am hotărât, noi, cei patru primari care am avut inițiativa de creare a Alianței Vestului, ca sediul alianței să fie în Timișoara. Noi am considerat că locul potrivit este Piața Libertății, Primăria Veche. Prin urmare, acolo s-a aprobat astăzi, în consiliul local, alocarea de spațiu. Așa s-a considerat, să fie sediul la Timișoara, nu sunt motive speciale, noi suntem parteneri egali, toate cele patru orașe sunt orașe, consider eu, de prim plan ale României, respectate ca atare, recunoscute ca atare și nu există între noi ambiții sau orgolii”, a afirmat Nicolae Robu.

Boc e la Timişoara. Întâlnire Alianţa Vestului - reprezentanţi ai Comisiei Europene

Potrivit primarului Timișoarei, s-a mai convenit ca conducerea Alianței Vestului să fie rotativă, iar primul președinte a fost ales Nicolae Robu, mandatul său fiind pe un an.

Conducerea va fi rotativă. Primul președinte s-a hotărât să fiu eu, pe un an este mandatul. Deocamdată, trebuie să ne constituim juridic, sunt gata documentele de constituire juridică, statutul și actul constitutiv, le vom transmite instanțelor să parcurgă procedura legală și când vom avea personalitate juridică, vom angaja inclusiv experți care să elaboreze proiectele, de la noi vin doar idei de proiecte și experții vor fi cei care vor detalia lucrurile, vor aprofunda și desigur că vor genera proiecte”, a detaliat Nicolae Robu.

Alianța Vestului va fi înființată ca o asociație de dezvoltare intercomunitară, pentru a putea atrage fonduri europene.

Despre Alianţa Vestului:

Alianța Vestului: autostradă Cluj - Oradea - Arad - Timișoara

Alianța Vestului vrea să acceseze direct bani europeni, dacă guvernul se dovedește incapabil

Susținător-surpriză pentru Alianța Vestului: "Să nu omorâm proiectul înainte să se nască"

 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza