Alin Tișe cere sprijinul administrațiilor din Transilvania pentru Spitalul Regional Monobloc de Copii

Alin Tișe cere sprijinul administrațiilor din Transilvania pentru Spitalul Regional Monobloc de Copii

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, lansează un apel public către administrațiile din Transilvania pentru susținerea proiectului Spitalului Regional Monobloc pentru Copii, după ce acesta nu a fost inclus pe lista investițiilor finanțate prin PNRR.

Într-un mesaj transmis președinților de consilii județene și primarilor municipiilor reședință de județ din regiunile Nord-Vest și Centru, șeful forului administrativ județean clujean solicită implicare concretă, prin documente, lobby și susținere publică, pentru a grăbi implementarea acestui obiectiv medical major.

La fiecare analiză a PNRR, Spitalul Regional Monobloc pentru Copii a fost cel mai avansat proiect din țară, aflat la licitație sau deja la stadiul de execuție a lucrărilor. Cu toate acestea, nu a fost selectat, iar decizia duce la pierderea unei finanțări care ar fi permis realizarea lui până la finalul programului”, a afirmat Alin Tișe.

Proiectul este considerat strategic, întrucât ar deservi nu doar Clujul, ci întreaga Transilvanie și chiar pacienți din alte zone ale țării. Consiliul Județean Cluj a asigurat fonduri pentru lucrările programate în acest an, însă, potrivit lui Tișe, este nevoie de un efort comun al autorităților centrale și locale pentru a garanta finalizarea investiției.

Adevărații beneficiari ai acestui spital vor fi copiii din întreaga regiune. Fac un apel autorităților locale din Transilvania să se alăture demersului pentru ca acest proiect vital să fie dus la bun sfârșit”, a transmis președintele CJ Cluj.

Extras din adresa trimisă de Alin Tișe către președinții de consilii județene și primarii municipiilor reședință de județ din regiunile Nord-Vest și Centru

În prezent, Spitalul de Copii din Cluj-Napoca funcționează în 11 secții răspândite în 18 clădiri diferite, având o capacitate de 506 paturi, 65 pentru însoțitori și 33 pentru spitalizare de zi. Anual, aici sunt tratați între 65.000 și 70.000 de copii în secții și ambulatoriu, respectiv până la 39.000 de pacienți în Unitatea de Primiri Urgențe, dintre care aproape 10.000 rămân internați.

Importanța regională este evidentă: doar 60% dintre pacienți sunt din județul Cluj, restul provenind din județele învecinate, în special Bistrița-Năsăud, Sălaj, Maramureș și Alba. Numărul spitalizărilor a crescut constant, de la aproximativ 26.000 în 2015 la peste 42.000 în 2024.

Noul Spital Regional Monobloc pentru Copii va fi construit pe un teren de aproape 170.000 de metri pătrați, cu o suprafață desfășurată de peste 100.000 de metri pătrați și un regim de înălțime S+P+5E+etaj tehnic. Va avea 506 paturi pentru spitalizare continuă, 30 paturi ATI, 51 pentru spitalizare de zi, opt săli de operație și 18 secții moderne. Lucrările au început deja, după ce în iunie 2025 a fost emis ordinul de începere, iar în august au demarat efectiv lucrările de execuție.

Consiliul Județean Cluj a alocat sumele necesare pentru lucrările din acest an, însă, pentru ca proiectul să fie finalizat, este nevoie de finanțări guvernamentale și de susținerea autorităților din întreaga Transilvanie. „Beneficiarii reali ai acestui spital nu sunt doar copiii din Cluj, ci și pacienții din întreaga regiune, de aceea este nevoie de un sprijin comun”, subliniază Alin Tișe în apelul său.

Comenteaza