Alin Tișe: ”Sper să ajungem la un vot rapid în parlament pentru terenul pentru spitalul monobloc”

Alin Tișe: ”Sper să ajungem la un vot rapid în parlament pentru terenul pentru spitalul monobloc”
| Foto: Facebook/Alin Tise

Proiectul de lege pentru preluarea terenului pentru viitorul spital pediatric monobloc a fost trimis parlamentarilor clujeni. Președintele CJ Cluj Alin Tișe speră ca actul normativ să se voteze cât mai repede.

După ce săptămâna trecută consilierii județeni au aprobat schimbul de terenuri cu USAMV pentru realizarea viitorului spital pediatric monobloc, acum decizia se mută în parlament.

”Acest spital este absolut necesar și ziua în care am decis acest lucru a fost una dintre cele mai fericite zile din mandatul meu la Consiliul Județean Cluj. Am trimis încă de vineri parlamentarilor clujeni proiectul de lege privind acest transfer de terenuri, am rugat parlamentarii să ne susțină în acest demers și am primit o reacție foarte bună de la toți, fără conotație politică. Ne-am bucurat că am ajuns aici, urmează ca proiectul să fie promovat în regim de urgență în parlament. În acest sens am discutat și cu președintele Comisiei de sănătate din Senat, care ne-a promis că îl va introduce cât mai repede pe ordinea de zi și astfel să ajungem rapid la vot în parlament pe această lege care ne transferă nouă terenul”, a explicat la ZIUA LIVE Alin Tișe.

După ce Consiliul Județean va prelua terenul în administrare va putea demara studiile necesare și proiectele tehnice aferente pentru demararea efectivă a proiectului acestui spital. ”Vom apela la un consultant european cu experiență, iar ca finanțare avem bani din bugetul consiliului județean dar vom aplica și pentru finanțare europeană. Dacă lucrurile rămân normale am putea obține până la 50 milioane de euro. Sper ca în termen de 3 ani acest spital care va deservi întreaga regiune să fie finalizat”, a spus Tișe.

Spitalul va fi amplasat pe un teren de circa 16 hectare din zona pârârului Becaș, la capătul străzii Brâncuși, unde strada Borhanci se va intersecta cu viitoarea centură metropolitană. ”E un teren plat, am analizat 3-4 variante, dar aceasta a fost varianta acceptată de specialiști și ca destinație finală, și ca distanțe față de diferite puncte din oraș, și din punct de vedere al accesului”, a adăugat președintele Consiliului Județean Cluj.

Comenteaza