Alte drumuri judeţene intră în modernizare

Alte drumuri judeţene intră în modernizare
Lucrările de modernizare au început ieri şi pe drumul din zona de munte - Gilău - Someşul Rece - Mărişel, a anunţat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Alin Tişe. El a precizat că până în noiembrie vor fi predate constructorului toate cele 25 de tronsoane incluse în acest proiect de reabilitare (un total de peste 420 de kilometri de drumuri judeţene).

Preşedintele CJ, Alin Tişe, a semnat ieri ordinul pentru începerea lucrărilor pe tronsonul DJ 107P, Gilău (de la intersecţia cu DN1) - Someşul Rece - Mărişel (intersecţia cu DN1R). "Este foarte important să demarăm cât mai repede lucrările pe acest sector de drum judeţean. Pentru că se situează în zona de munte, anotimpul rece se instalează mai repede, de aceea am insitat ca firmele de construcţii să înceapă lucrările cât mai repede aici", a declarat preşedintele CJ, Alin Tişe. Acesta a dat asigurări că până la finele lunii noiembrie toate cele 25 de tronsoane cuprinse în primul proiect de modernizare a drumurilor judeţene vor fi predate consorţiului Kiat Group - Tehnic Asist - Damar Consult.

"Să sperăm că până la finele anului constructorii vor putea demara lucrările pe toate cele 25 de tronsoane pe care le-am inclus în acest proiect", a spus Tişe. Între timp, se fac demersuri pentru deschiderea unei noi licitaţii, ce vizează reabilitarea altor 317 kilometri de drumuri judeţene. "Licitaţia pentru o nouă etapă de lucrări pe drumurile judeţene se va deschide în 27 septembrie. Sper să primim oferte foarte bune şi să putem semna contractul în cel mai scurt timp şi pentru tronsoanele incluse în acest proiect", a spus Tişe.

 

Comenteaza