Alte patru sate din Cluj vor avea apă potabilă! Lucrările sunt aproape GATA

Alte patru sate din Cluj vor avea apă potabilă! Lucrările sunt aproape GATA
| Foto: Facebook.com/cjcluj

Consiliul Județean Cluj și Compania de Apă „Someș” continuă lucrările de alimentare cu apă potabilă a satelor Ticu Sat, Ticu Colonie, Dâncu și Arghișu din comuna Aghireșu.

Finanțată de Consiliul Județean Cluj, investiția înregistrează deja un progres fizic de aproximativ 75%.

Până în prezent au fost finalizate conductele de aducțiune de la stația de pompare la rezervor și de la rezervor la localitatea Ticu Sat și sunt în curs de finalizare rețelele de distribuție în toate cele patru localități vizate. De asemenea, au fost realizate lucrările de construcții la fundația rezervorului, a căminului de vane, la stațiile de pompare și clorinare, urmând ca în perioada următoare să fie instalate echipamentele.

„Ne dorim ca cel târziu până în primăvară lucrările de alimentare cu apă a celor peste 200 de gospodării vizate de proiect să fie finalizate, astfel încât toți cetățenii comunei să beneficieze de aceleași servicii edilitare, furnizate la cele mai înalte standarde”, a transmis șeful CJ Cluj, Alin Tișe.

Investiția prevede extinderea actualului sistem de alimentare cu apă de pe teritoriul localității Aghireșu Fabrici, aflat în administrarea Companiei de Apă „Someș”, către cele patru sate aparținătoare.

În total, vor fi amplasați peste 18 km de noi conducte de apă, cu 215 branșamente la imobile. De asemenea, pentru ca întreaga rețea să funcționeze în parametrii optimi, vor mai fi construite o stație de pompare și un rezervor de înmagazinare a apei cu o capacitate de 100 mc.

Lucrările, în valoare de aproximativ 6 milioane de lei, cu TVA inclus, sunt finanțate de Consiliul Județean Cluj din fondul „Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare -I.I.D.” al Companiei de Apă Someș, constituit din redevența și impozitul pe profit virate forului administrativ județean și returnate Companiei pentru investiții.

Comenteaza