Alunecările de teren amână depozitul de gunoi cu o jumătate de an

Alunecările de teren amână depozitul de gunoi cu o jumătate de an
Constructorii estimează că lucrările la depozitul ecologic de deşeuri ar putea fi finalizate
în vara anului viitor, în condiţiile în care nu se ştie cum vor evolua operaţiunile de consolidare
a unei porţiuni din amplasament.

Liderul Consiliului Judeţean (CJ), Horea Uioreanu, promitea că lucrările la depozitul de deşeuri se vor încheia până la finele acestui an. Constructorii spun, însă, că sunt speranţe doar pentru vara anului viitor, în condiţiile în care nici nu au demarat încă lucrările pentru consolidarea porţiunii alunecoase din amplasament. Pentru aceste lucrări suplimentare de consolidare, costurile sunt estimate la 1,6 milioane de euro.

Lucrările la centrul de depozitare a deşeurilor vor întârzia mai mult decât a fost prevăzut. Repezentantul firmei Construcţii Napoca, Ştefan Dimitriu, susţine că, în momentul în care a intrat ca subantreprenor la acest proiect, se ştia deja că amplasamentul este afectat de alunecări pentru că exista expertiză. Totuşi, expertiza nu i-a împiedicat pe constructori şi pe liderii administraţiei judeţene să promită că lucrările se vor încheia până la finele anului. Mai mult, Uioreanu aprecia că expertiza nu presupune chestiuni complicate şi că nu există riscuri majore de alunecări.

Acum, însă, situaţia este prezentată altfel. O falie din amplasament s-a dus la vale, astfel că sunt implicate lucrări serioase de consolidare, estimate la 1,6 milioane de euro, pentru ca viitorul centru de depozitare să nu fie afectat în niciun fel. „Nu avem altă soluţie, decât să executăm aceste lucrări de consolidare. Am anunţat deja liciaţia. A fost realizată o expertiză, avem soluţiile tehnice, nu ne rămâne decât să angajăm firma care să realizeze lucrările", a spus Uioreanu.

Reprezentantul constructorului spune că nu ştie să existe vreo soluţie tehnică pentru aceste lucrări de consolidare şi nici nu poate estima când anume se va finaliza întregul proiect. „E greu de spus când se va încheia pentru că deocamdată nici nu s-au identificat soluţiile tehnice pentru lucrările de consolidare. În ceea ce ne priveşte, nu ne-am opri din lucru pentru că acest proiect se întinde, totuşi, pe 24 ha, dar pentru ca depozitul să poată fi finalizat şi să devină funcţional este obligatoriu să se realizeze şi lucrările de consolidare, iar eu nu pot să spun când anume se vor realiza", a comentat Dimitriu.

El apreciază că este posibil ca proiectul să se finalizeze în vara anului viitor. „De când sunt eu constructor nu ştiu să fi fost în vreun proiect în care să nu fi apărut probleme. Aşa merg lucrurile, nu poţi previziona ce se poate întâmpla. Dacă nu vor mai apărea alte probleme, cred că undeva în vara anului viitor acest depozit poate deveni funcţional", a spus Dimitriu.

Liderul CJ Cluj se arată mai încrezător. „Am dat deja drumul la licitaţia pentru consolidarea amplasamentului, aşa încât nu cred că va dura atât de mult să închidem acest proiect. Eu sper ca în primăvară să putem inaugura", a spus Uioreanu. Lucrările la depozit au fost contractate la preţul de 24 de milioane de euro de către consorţiul condus de firma Confort. Aceasta a intrat a intrat în insolvenţă, nemaifiind în măsură să-şi onoreze obligaţiile contractuale, astfel că, după lungi tergiversări şi discuţii, s-a căzut la înţelegere ca lucrarea să fie continuată de una dintre firmele din consorţiu, Atzwanger SPA, care s-a aliat cu firma clujeană Construcţii Napoca. Ultima execută şi lucrările la noua pistă a aeroportului. Acum, la costurile iniţiale pentru acest proiect se adaugă 1,6 milioane de euro pentru consolidarea amplasamentului. Presiunea în privinţa proiectului este mare pentru că s-a ajuns în situaţia ca autorităţile locale să nu mai aibă unde să depoziteze deşeurile menajere.

 

 

Comenteaza