Amendă pentru Floreşti pentru gunoaiele de pe Someş. Apele Române: "e lipsă de educație a cetățenilor"

Amendă pentru Floreşti pentru gunoaiele de pe Someş. Apele Române: "e lipsă de educație a cetățenilor"

Angajații Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa au realizat un control în data de 15 iulie 2019,  iar în urma verificărilor au fost constatate depozite de deșeuri menajere și de construcții atât pe malul drept al râului Someșul Mic (aval de puntea pietonală zona Barajului Florești II), cât și pe malul stâng.

Primăria Florești a fost sancționată contravențional cu 75.000 lei în conformitate cu prevederile Legii Apelor nr. 107/1996 cu modificările și completările ulterioare pentru “neasigurarea de către autoritățile administrației publice locale a curățării cursurilor de apă, a bălților și a malurilor acestora de pe raza localității, precum și neluarea măsurilor operative privind verificarea stării de salubritate a cursurilor de apă”.

"Reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa realizează permanent asemenea acțiuni de contol a modului în care autoritățile publice își îndeplinesc responsabilitățile de ecologizare a cursurilor de apă în conformitate cu programul anual aprobat. Astfel, în primăvara acestui an, reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa împreună cu reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu Cluj, Instituției Prefectului Județului Cluj, Inspectoratului pentru Situații de Urgență “ Avram Iancu” Cluj au fost implicați în acțiuni comune de verificare a cursurilor de apă. In urma controlului s-a stabilit ca măsură obligatorie salubrizarea cursurilor de apă aflate pe raza comunei Florești. În ultimii ani s-au organizat numeroase acțiuni de verificare și salubrizare, dar din păcate acestea au fost zădărnicite de lipsa de educație a cetățenilor care locuiesc în zonă.

Pentru îmbunătățirea situației este necesară o schimbare majoră în plan comportamental. De aceea, este nevoie de un amplu proces de informare și conștientizare publică, prin acțiuni și demersuri constructive care să popularizeze riscurile pe care le prezintă depozitarea deșeurilor pe malurile sau în cursurile de apă. Apreciem implicarea formatorilor de opinie, a organizațiilor și a activiștilor de mediu, precum și a jurnaliștilor  pentru promovarea și încurajarea unui comportament adecvat față de apă, în direcția păstrării și protejării calității apelor", transmit reprezentanţii Apelor Române.

Reprezentanţii Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa s-au mobilizat după ce, în timpul Someş Delivery, doi tineti activişti au publicat un clip, filmat într-o plimbare cu caiacul între Cluj-Napoca şi Floreşti, în care au surprins munţi de gunoaie pe amebele maluri ale râului.

Boc: "Nu clujenii poluează Someșul. Instituțiile abilitate să treacă la amenzi în amonte"

Organizatorii Someș Delivery au inițiat o petiție pentru igienizarea malurilor râului: "Imaginile cumplite făcute publice pe durata evenimentului, au generat nu doar un val de conștientizare și indignare publică, dar și unul de mobilizare. Trebuie să ne folosim de acesta pentru a nu rămâne doar cu valul de gunoaie.

Comenteaza