Amenzi de până la 5000 de lei pentru cei care transportă persoane fără autorizaţie

Amenzi de până la 5000 de lei pentru cei care transportă persoane fără autorizaţie
Persoanele fizice sau juridice care efectuează transport public de persoane cu un autoturism fără a avea autorizaţie de transport în regim de taxi emisă de autoritatea administraţiei publice pot fi amendate cu sume între 1.000 şi 5.000 de lei, conform unui proiect de lege adoptat de Guvern, scrie Mediafax.

Guvernul a adoptat marţi şi a transmis spre aprobare Parlamentului un proiect pentru completarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, care stabileşte sancţionarea persoanelor fizice sau juridice care efectuează activităţi neautorizate de transport rutier de persoane prin utilizarea autoturismelor.

Proiectul de lege a fost elaborat şi pus în dezbatere de Ministerul Transporturile în luna iulie. Prin inţiativa MT, ordonanţa de completare a legii, care are un singur articol, adaugă o nouă literă la articolul 55, punctul 3 din legea nr. 38/2003, h, "aplicabilă persoanelor fizice sau juridice pentru efectuarea de transport public de persoane cu un autoturism, fără respectarea prevederilor art. 7".

În acelaşi articol, la punctul 3, sunt prevăzute amenzi între 1.000 şi 5.000 de lei pentru o serie de contravenţii, iar articolul 7 stabileşte că "transporturile de persoane sau bunuri în regim de taxi se pot executa ca servicii de interes public pentru populaţie, de regulă, în interiorul unei localităţi, numai pe baza autorizaţiei pentru transport în regim de taxi, valabilă, emisă de autoritatea administraţiei publice locale, în condiţiile prezentei legi".

Potrivit notei de fundamentare a proiectului de ordonaţă în cauză, iniţiativa a venit  în contextul în care "în ultima perioadă de timp se constată existenţa unor practici ilicite în activităţile de transport rutier de persoane prin utilizarea autoturismelor, fapt care afectează în mare măsură atât transportul local cât și transportul județean de persoane, aceste practici ilicite, determinând efecte negative majore asupra activității economice a întreprinderilor autorizate, asupra bugetului de stat prin diminuarea veniturilor încasate ca urmare a neplăţii taxelor şi impozitelor aferente activităţilor de transport rutier de persoane neautorizate, cât și asupra siguranței circulației rutiere".

În Cluj, cei mai mulţi transportatori ilegali de persoane, supranumiţi "rechini", aleg să-şi rotunjească veniturile oferind, celor interesaţi, câte o călătorie până în Flşoreşti şi înapoi. La sfârşitul lunii aprilie, ZIUA de CLUJ a luat legătura cu ei şi a aflat ce se întâmplă în culisele acestei afaceri.

Comenteaza