Angajaţii aeroportului, instruiţisă evite dezastrele

Angajaţii aeroportului, instruiţisă evite dezastrele
O treime din salariaţii aeroporturilor din România va fi inclusă într-un program de formare profesională, ce se va derula pe o perioadă de 24 de luni. Costurile proiectului au fost evaluate la 6 milioane de lei.

Directorul aeroportului clujean, David Ciceo, a anunţat că angajaţii cuprinşi în programul de formare vor fi selectaţi pe baza unui chestionar ce va sonda dorinţa lor de a performa în munca pe care o execută. Acesta a precizat că vor fi iniţiate cursuri specifice fiecărui domeniu de activitate din cadrul unui aeroport, începând de la cel mai mic nivel şi terminând cu funcţiile cele mai înalte.

Ciceo a amintit că au existat accidente aviatice pentru simplul fapt că personalul care ar fi trebuit să se ocupe de degivrarea (dezgheţarea) suprafeţei de mişcare nu şi-a făcut treaba ca la carte. Intenţia acestui program este tocmai aceea de a-i instrui pe angajaţi să aplice normele standard în fiecare sector în care îşi derulează munca.

Asociaţia Aeroporturilor din România (AAR) funcţionează din 1999 şi în prezent este condusă de directorul aeroportului clujean, David Ciceo. În parteneriat cu Siveco (societate specializată în software), AAR a reuşit pentru prima dată să acceseze fonduri europene prin intermediul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, în vederea formării personalului care activează în domeniul aerian. "În total, costurile acestui proiect se ridică la 6 milioane de euro, din care beneficiarii vor cofinanţa cu 2%", a declarat directorul aeroportului clujean, David Ciceo. El a adăugat că proiectul se va derula pe o perioadă de 24 de luni, timp în care Siveco va activa un portal prin intermediul căruia va ţine legătura cu toţi angajaţii care vor fi incluşi în acest proiect. Vor fi elaborate o serie de suporturi de curs ce vor viza domeniile în care activează angajaţii din aeroporturi. Numărul angajaţilor care vor fi incluşi în acest proiect se ridică la 600, din care jumătate vor fi femei. Din cei 600 de salariaţi, pentru 100 vor exista cursuri de specializare în domeniul IT, au precizat reprezentanţii Siveco.

Instruirea angajaţilor vizează absolut toate posturile din cadrul unui aeroport, începând cu cele de manageri. "Cursurile de instruire vizează un număr de 575 de angajaţi şi 25 de manageri. Aceştia vor fi selectaţi pe baza unor chestionare care vor sonda dorinţa de a învăţa, dar şi adaptabilitatea personalului la aceste tehnici noi", au informat reprezentanţii programului. Ciceo a ţinut să explice că prin intermediul acestui program de formare continuă se doreşte ca personalul aeroporturilor civile să fie responsabilizat şi informat cu privire la toate normativele şi tehnicile noi aplicate în domeniul în care îşi desfăşoară activitatea şi să acţioneze în consecinţă. "În Verona, un avion s-a prăbuşit imediat după ce a decolat pentru că procesul de degivrare nu a fost efectuat conform regulamentului. De asemenea, la Iaşi, un avion de marfă s-a prăbuşit şi piloţii au murit deoarece marfa nu a fost încărcată corespunzător. Prin aceste cursuri încercăm să-i instruim pe angajaţi să aplice întotdeauna normele standard, în fiecare sector în care îşi desfăşoară activitatea", a menţionat David Ciceo.

 

Comenteaza