Angajaţii Primăriei Cluj ar putea returna sporurile de muncă penibilă VIDEO
- Scris de REALITATEA TV Cluj
- 13 Dec 2011, 18:20
- Administraţie
- Ascultă știrea

Curtea de Conturi a stabilit că primarul a acordat ilegal diverse sporuri angajaţilor, în valoare totală de peste 14 milioane de lei. Cei mai mulţi bani, în jur de 6 milioane de lei, s-au dat pe indemnizaţia de ţinută, adică haine pentru cei 1.200 de angajaţi pe care îi avea primăria în 2009.
"Un spor prevăzut a fi plătit trimestrial tuturor angajaţilor în cuantumuri proporţionale cu veniturile de bază pentru a acoperi nevoia angajaţilor primăriei de a avea ţinute corespunzătoare în relaţia cu publicul", spune purtătorul de cuvânt al Primăriei, Oana Buzatu.
Primăria a atacat decizia Curţii de Conturi la Tribunal, dar fără succes. Apoi, municipalitatea a făcut recurs la Curtea de Apel. "Considerăm că e foarte important să nu se recupereze retroactiv sume din bugetul angajaţilor, cu atat mai mult cu cat odată cu desfiintarea sporurilor, unele salarii au fost reduse cu 80 la sută", a spus ea.
Printre sporurile acordate se numără cele de fidelitate, de periculozitate şi de muncă penibilă. De asemenea, angajaţii primăriei au primit indemnizaţii de înmormântare, pentru ţinută şi ajutor la ieşirea în pensie. Termenul de judecată la Curtea de Apel a fost stabilit pentru 22 februarie 2012.