Foto Ansamblu de case în Feleacu, pus pe „hold” de urbaniștii județului Cluj. Ce au avut de reproșat

Ansamblu de case în Feleacu, pus pe „hold” de urbaniștii județului Cluj. Ce au avut de reproșat
| Foto: S.C. Arhi BOX S.R.L., Cluj-Napoca
Ansamblu de case în Feleacu, pus pe „hold” de urbaniștii județului Cluj. Ce au avut de reproșat
Ansamblu de case în Feleacu, pus pe „hold” de urbaniștii județului Cluj. Ce au avut de reproșat
Ansamblu de case în Feleacu, pus pe „hold” de urbaniștii județului Cluj. Ce au avut de reproșat

Membrii Comisiei de urbanism a județulului Cluj au amânat un proiect care prevede construirea unui ansamblu de 12 case în localitatea Feleacu.

Având denumirea, „Studiu de oportunitate pentru elaborare P.U.Z. - Construire ansamblu de locuințe, Sat Feleacu, com. Feleacu, jud. Cluj”, proiectul a revenit, joi, 9 iunie 2022, în ședința Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și de Urbanism (C.T.A.T.U) a județului Cluj. 

Este vorba de un ansamblu imobiliar care prevede construirea a 12 case. Beneficiarii sunt societatea Senior Citizen SRL și soții Balas Ioan Nicolae și Balas Maria. Suprafața totală este de 11.282 metri pătrați. Parcelele studiate se află în intravilanul comunei Feleacu, de-a lungul drumului european E60.

Potrivit documentației, regimul de înălțime maxim este D+P+E (demisol + parter + etaj), P+E+M ( parter + etaj +mansardă), D+P+M (demisol + parter + mansardă).

La fel ca și în precedenta ședință în care proiectul a fost dezbătut, urbaniștii județului n-au fost convinși de propunerile proiectantului.

Arhitectul șef al județului Cluj, Claudiu Salanță, i-a cerut proiectantului să găsească un echilibru între zona construibilă și cea a spațiilor verzi, respectiv a locului de joacă pentru copii. „Ați putea să faceți parcele puțin mai mari pentru fiecare locuință în parte, să gândiți totuș în concordanță cu traficul, să măriți zona spațiului de joacă, etc.”, au fost câteva din observațiile făcute de Salanță.

De asemenea, Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, a cerut ca proiectul să revină într-o altă ședință a CTATU și a propus un aviz nefavorabil.

„Noi credem și vedem o soluție pentru întreaga zonă. De accea cred că cel mai bine ar fi să aveți o întâlnire și cu beneficiarii terenurilor din zonă și să fie un proiect frumos acolo. Unii au fost deja în comisie, alții urmează să revină, nu cred că se va întârzia foarte mult. În concluzie, propun pentru astăzi un aviz nefavorabil și vă așteptăm la o ședință viitoare ținând cont de ce s-a discutat astăzi”, a afirmat Tișe.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza