Ansamblul imobiliar şi hotelul de 4 stele pe malul Someşului ajunge în Consiliul Local: 7 etaje şi peste 200 de locuri de parcare

Ansamblul imobiliar şi hotelul de 4 stele pe malul Someşului ajunge în Consiliul Local: 7 etaje şi peste 200 de locuri de parcare

Planul Urbanistic Zonal, ce prevede un ansamblu imobiliar și un hotel de 4 stele pe strada Traian 40-46, va ajunde pe masa consilierilor locali, săptămâna viitoare.

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

Blocurile de 7 etaje vor avea spațiu comercial la parter și 118 locuri de parcare, iar hotelul cu regim de înălțime: 1-3S+P+5E+R va avea 116 locuri de parcare, dintre care 58 cu acces public. Proiectul prevede și cedarea către Primărie a culoarului de pe malul Someșului, astfel încât să fie amenajat pentru pietoni un spațiu de promenadă.

Străzile Traian și Daniil Barceanu vor fi modernizate, iar circulațiile schimbate:

  1. str. Traian – profil de 26 m, care conține 3 benzi auto, spații pietonale, velo și plantații în aliniament.
  2. str. Daniil Barceanu – profil de 26 m, cu două benzi auto pe direcția de mers, spații pietonale, velo și plantații în aliniament.
  • Accesul auto pe str. Traian 44-46 – str. Daniil Barceanu se va realiza din str. Daniil Barceanu, cu viraj exclusiv la dreapta. Accesul auto pe str. Traian 40-42 se va realiza din str. Traian cu viraj exclusiv la stânga, acest tronson de stradă fiind cu sens unic.
  • Pe strada E. Petrovici se va inversa sensul unic actual de circulație, cu parcări pe partea stângă, pe noul sens de circulație. Pe str. Traian între intersecțiile cu str. D. Barceanu și E. Petrovici se va institui sensul unic spre centru.
  • Pe str. Haiducului se va inversa sensul actual de circulație, iar pe ultimii 30 de m de la ieșirea din str. Traian se vor asigura două benzi carosabile. Sensul unic de pe str. Decebal se va extinde și pe tronsonul cuprins între străzile E. Petrovici și Haiducului.

Pentru a ridica cele două construcţii amintite vor fi demolate două clădiri cu câte trei etaje, aflate în stare de degradare şi prea puţin utilizate.

Proprietari terenurilor sunt MAPCOM Estate și SIFI CJ OFFICE SRL, iar beneficiarii celor două proiecte sunt o firmă din Cluj, Doralex, și Privo In SRL, din Târgu-Mureș, unde și deține un hotel, Privo. Proiectantul general este Atelier RVD. Doralex Com este controlată de Beniamin Timari și este cea care a amenajat hotelul de patru stele Sunny Hill din Baciu, dar și o serie de proiecte imobiliare importante în Cluj-Napoca, Floreşti, în Mănăştur Sud şi zona Colina. De asemenea, a implementat sistemul de iluminare cu sistem LED de la Mociu şi a avut contracte cu mai multe primării din Transilvania.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza