Şantierul superblocurilor de pe Măceşului s-a oprit

Şantierul superblocurilor de pe Măceşului s-a oprit
Constructorii au încetat oficial lucrul la blocurile de 5-10 etaje începute pe strada Măceşului. Aceasta după ce primăria a trimis o adresă prin care îi notidică că autorizaţiile de construire emise anul trecut sunt suspendate, având în vedere acţiunea formulată de prefectura Cluj în instanţă impotriva şantierului, prin care se solicită inclusiv demolarea blocurilor.

Reprezentanţii riveranilor prin Asociaţia pentru Protecţia Urbanistică a Străzii (APUS) Măceşului au informat, ieri, că şantierul de la blocurile de pe Măceşului s-a oprit. „Vineri, constructorii încă lucrau la blocurile deja amenajare în zonă. Luni, totul s-a oprit. A venit primăvara la noi şi la propriu şi la figurat, cu o săptămână întârziere, în ciuda piedicilor puse de Inspectoratul de Stat în Contrucţii şi chiar de primărie", a atras atenţia Elek Levente, şeful APUS Măceşului. Aceşta a criticat atitudinea afişată de primarul Emil Boc în faţa cetăţenilor care contestă felul în care primăria emite autorizaţii de construire şi avizează proiecte imobiliare în oraş. „A doua piedică a fost pusă de primarul clujului care la nivel declarativ este întodeauna de partea cetăţenilor, dar, în fapt, nu a mişcat un deget în interesul celor mulţi şi plătitori de taxe ci mai degrabă a favorizat prin indecizie pe cei care nu respectă întocmai regulile jocului. Mulţumim oricum domnului primar că, deşi cu 5 zile întârziere, a înţeles totuşi că este primarul tuturor clujenilor şi a pus în aplicare o prevedere legală ce derivă din acţiunea prefectului", a mai spus Elek Levente.

Prefectura Cluj a atacat în contencios administrative în 14 martie documentaţia şi autorizaţiile de construire pentru blocurile de 5-10 etaje de pe strada Măcesului ale beneficiarului Synesis Development. Prefectura a cerut inclusiv demolarea construcţiilor deja edificate. Având în vedere acţiunea forumulată, autorizaţiile se suspendă de drept. Cu toate acestea, timp de o săptămână, constructorii au lucrat pe şantier. Inspecţia în Construcţii şi Primăria nu i-a notificat cu privire la situaţie, deşi Prefectura a cerut printr-o serie de adrese ca cele două instituţii să dispună sistarea lucrărilor, până la soluţionarea acţiunii din instanţă.

 

Etichete
Comenteaza