Foto Antonia debirocratizează primăria. ”Puteți să vă imaginați cum doriți că arată”. Primul banc pe tema funcționarului virtual

Antonia debirocratizează primăria. ”Puteți să vă imaginați cum doriți că arată”. Primul banc pe tema funcționarului virtual
Antonia debirocratizează Primăria. ”Puteți să vă imaginați cum doriți că arată”. Primul banc pe tema funcționarului virtual
Antonia debirocratizează Primăria. ”Puteți să vă imaginați cum doriți că arată”. Primul banc pe tema funcționarului virtual
Antonia debirocratizează Primăria. ”Puteți să vă imaginați cum doriți că arată”. Primul banc pe tema funcționarului virtual

Primarul Clujului, Emil Boc, a explicat felul în care va funcționa, în prima etapă, funcționarul virtual Antonia.

Primăria a anunțat, încă de acum două luni, că va introduce un robot care să scurteze timpul de răspuns al municipalității la solicitările cetățenilor. Robotul, botezat Antonia, a fost prezentat miercuri. Nu vă gândiți la o prezență fizică, din tablă și șuruburi. Este vorba, în fapt, de un software, care va prelua cererile și le va repartiza funcționarilor competenți.

”Puteți să vă imaginați cum doriți că arată”, a glumit primarul Emil Boc. În faza a doua, Antonia va deveni o hologramă; nu se știe deocamdată cum va arăta, în acest moment se strâng propuneri despre viitoare formă și voce a funcționarului virtual. În primărie umblă deja bancuri pe seama Antoniei: cică a fost angajată pe pile și este amanta unuia dintre directori :)

Trecând la lucruri serioase, primarul a explicat în deschiderea ședinței Consiliului Local care este rolul funcționarului virtual. ”Suntem în măsură să vă informăm că de astăzi funcționarul public Antonia începe să lucreze. Primăria dorește să răspundă provocărilor și încearcă să se ridice la nivelul așteptărilor societății civile privind eliminarea birocrației și scurtarea timpului de așteptare pentru procesarea solicitărilor.

Antonia va avea rol de mediator între cetățean și administrație, mai bine spus de facilitator. Timpul de răspuns se va reduce cu 40%. Până acum media era de 28-30 de zile, acum sper să coborâm la 20. În trei sau șase luni vom putea face o comparație pentru a vedea cât reducem așteptarea după introducerea Antoniei”, a afirmat primarul.

Emil Boc a cerut guvernului să introducă la scară largă semnătura digitală.

”Acolo unde legea permite, vom elibera documente către cetățeni în format electronic. În schimb, acolo unde legea cere cetățeanului să ridice documentul fizic, el va fi eliberat pe hârtie. Cerem guvernului, elegant și politicos, să modifice legea astfel încât semnătura digitală să fie larg recunoscută. Primăria Cluj-Napoca este pregătită să folosească semnătura digitală în relația cu toate instituțiile publice”, a spus Boc.

Structura pe direcții a cererilor online în această etapă: 

            Direcția Tehnică – 9 tipuri cereri

            Direcția Generală Urbanism – 8 tipuri cereri

            Direcția Patrimoniul Municipiului și Evidența Proprietății - 7 tipuri de cereri

            Serviciul de Interes Local pentru administrarea parcărilor -  6 tipuri de cereri 

            Direcția Generală Comunicare, dezvoltare locală și management proiecte – 6 tipuri de cereri

            Direcția Economică – 5 tipuri de cereri

            Serviciul Relații cu consiliul și administrație publice – 3 tipuri de cereri

            Biroul mass-media – 3 tipuri de cereri

            Direcția Ecologie urbană și Spații verzi – 3 tipuri de cereri

            Direcția Taxe și Impozite – 3 tipuri de cereri

            Direcția Poliția locală – 2 tipuri de cereri

            Serviciul Resurse Umane – 1 tip

            Serviciul Arhivă și Tutelă – 1 tip

            Serviciul Registrul agricol și fond funciar – 1 tip

            Biroul Relații Externe și Investitori – 1 tip

            Serviciul Administrare obiective culturale – 1 tip

Comenteaza