Anunţul conducerii STP, după greva de la Turda. "Am revocat decizia"

Anunţul conducerii STP, după greva de la Turda.
Marţi, transportul public local din Turda a fost oprit între 10:00 şi 11:00, iar miercuri, timp de mai multe ore. Greva angajaţilor Societăţii de Transport Public (STP) nu a fost îndreptată, însă, împotriva conducerii companiei care urma să îi concedieze, ci viza Primăria Turda.

 

Îşi păstrează slujbele. Angajaţii STP Alba, punctul de lucru Turda, au aflat miercuri că nu vor mai fi concediaţi. Ei primiseră încă din 20 martie preavize, după ce STP a anunţat că, începând cu 20 aprilie, nu vor mai efectua transport local în municipiu. 

"Adunarea Generală a Acţionarilor STP SA Alba Iulia a luat hotărârea de revocare a deciziei de concediere după consultările cu conducerea STP Turda și cu reprezentanții salariaţilor. Unul dintre motive este loialitatea angajaţiilor față de societatea noastră, altul, reacția pozitivă a călătorilor din Turda față de demersurile noastre.

Populația, în marea ei majoritate, sprijină STP în conflictul cu primăria. Miercuri, autobuzul angajaţilor STP aflați în grevă şi care se deplasau către şedinţa Consiliulu Local a fost întâmpinat de către cetățenii care așteptau în stații cu urale și semne prietenoase", a declarat Dan Robert Mostecky, directorul STP Turda.

Angajaţii STP Alba, punctul de lucru Turda, au oprit lucrul în două zile, marţi între 10:00 şi 11:00, iar miercuri, timp de mai multe ore, în semn de protest faţă de unele decizii ale primăriei. Circa 50 de persoane au mers miercuri la şedinţa Consiliului Local şi au dorit să le transmită nemulţumirile lor consilierilor şi primarului.

STP a intentat mai multe procese Primăriei Turda, care nu a achitat societăţii de transport subvenţiile prevăzute de lege încă din 2012. O altă problemă la Turda este legată de firma privată ALIS Grup, care face concurenţă neloială companiei care a obţinut delegarea de gestiune pe traseele urbane.

Primarul Tudor Ştefănie a vorbit despre cele două companii concurente, pentru ZIUA de CLUJ. A lăudat STP şi a criticat ALIS Grup, deşi turdenii riscau să rămână din 20 aprilie pe mâna celor zugrăviţi de edil în culori nu prea luminoase.

Ştefănie despre STP:
"Cetăţeanul din Turda a avut de câştigat prin venirea STP. Nu pot să le contest calitatea serviciului pe care îl desfăşoară. Astăzi ei desfăşoară un serviciu cum nu a avut niciodată Turda, din punct de vedere al calităţii".

Ştefănie despre ALIS:
"Cei de la ALIS sunt sancţionaţi de noi de fiecare dată. Am cerut, au fost şi de la Consiliul Judeţean în verificare, de la Autoritatea Rutieră, Poliţia Municipiului Turda a participat la tot felul de controale din acest punct de vedere. Noi facem tot felul de controale periodice. Cei de la ALIS au o licenţă de Consiliul Judeţean pentru a face transport de la Câmpia Turzii spre Cluj şi comunele arondate. Nu putem merge după fiecare maşină să vedem dacă opreşte sau nu în staţii. Atunci când opreşte, noi îi sancţionăm".

STP asigură transportul public local în Turda din mai 2010. Societatea are sediul la Alba Iulia, unde face transport în toată zona metropolitană, ca "verişoara" CTP din Cluj. La Turda sunt angajate 77 de persoane.

Comenteaza