Aoleu! Cum arată gazonul după Untold şi înainte de România - Muntenegru FOTO

Aoleu! Cum arată gazonul după Untold şi înainte de România - Muntenegru FOTO
Gazonul de pe Cluj Arena a fost decopertat luni, iar administratorii stadionului n-au fost deloc mulţumiţi de ceea ce au văzut.

Gazonul Cluj Arena arată deplorabil după Untold, festivalul la care zeci de mii de oameni au ţopăit pe muzică electronică în interiorul stadionului. Luni, terenul a fost decopertat. El fusese acoperit cu o suprafaţă de plastic numită portafloor. Suporturile acestei suprafeţe au lăsat urme adânci în ceea ce ar trebui să fie terenul de joc.

Cluj Arena a obţinut pentru această toamnă ceea ce administratorii săi sperau încă din 2011, de la inaugurare: organizarea unui meci oficial al naţionalei de fotbal a României. În 4 septembrie, pe stadion ar trebui să se înfrunte tricolorii, avându-l pe Christoph Daum în premieră pe banca tehnică, cu naţionala statului Muntenegru.

Directorul SC Cluj Arena SA, Radu Raţiu, l-a invitat luni la stadion pe Bogdan Buta, directorul festivalului Untold, şi pe reprezentanţii Eco Garden Construct, societatea care se ocupă de întreţinerea gazonului Cluj Arena. 

"Bogdan Buta mi-a promis că se va ocupa de refacerea gazonului, că Untold va suporta costurile pentru procedeele de supraînsămânţare şi drenare care trebuie efectuate pentru ca terenul să se prezinte în condiţii optime. În mod normal, aceste proceduri se pot finaliza până la meciul România - Muntenegru", a declarat Raţiu, pentru ZIUA de CLUJ.

Costurile pentru refacerea gazonului se situează, din informaţiile noastre, la circa 10.000 de euro. Cluj Arena a încasat pentru găzduirea Untold 150.000 de lei şi preţul utilităţilor consumate, dar contractul prevede că organizatorii vor repara orice fel de stricăciuni se produc.

România - Muntenegru este primul meci al tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial de fotbal Rusia 2018.

 

Comenteaza