Apahida va beneficia de o apă potabilă mai de calitate. Investiție de 1,5 milioane lei

Apahida va beneficia de o apă potabilă mai de calitate. Investiție de 1,5 milioane lei

Serviciul de alimentare cu apă potabilă a comunei Apahida va fi optimizat grație unei noi investiții în valoare de cca. 1,5 milioane de lei.

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

Compania de Apă „Someș” S.A., operator regional în cadrul căruia Consiliul Județean Cluj este acționar majoritar, a demarat achiziția publică în vederea contractării lucrărilor de construire a unei conexiuni suplimentare între conducta de aducțiune ce leagă municipiul Cluj-Napoca de Gherla și conducta de distribuție ce deservește în prezent comuna Apahida.

„Consider că este de datoria noastră să susținem dezvoltarea accelerată din zona periurbană a municipiului Cluj-Napoca, inclusiv prin modernizarea infrastructurii edilitare. Toți cetățenii trebuie să se bucure de o apă potabilă de bună calitate, furnizată în sistem continuu”, a precizat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Conform documentației tehnice încărcate în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), viitoarea conductă de aducțiune va fi una de înaltă densitate și va avea o lungime de 1,3 km. Operațiunile sunt preconizate a dura cca. 3 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.

Potrivit reprezentanților forului administrativ județean, necesitatea acestei noi investiții este determinată de creșterea exponențială a consumului de apă din comuna Apahida, existând în acest sens situații în care, pe fondul presiunii scăzute, furnizarea apei potabile înregistrează intermitențe, nemaiputând fi asigurată în regim 24/7.

Valoarea estimată a contractului de lucrări este de 1.550.402 lei, banii fiind asigurați de Consiliul Județean Cluj prin intermediul Fondului de Întreținere, Înlocuire, Dezvoltare (IID) constituit împreună cu Compania de Apă în vederea derulării acelor proiecte edilitare locale care nu au fost cuprinse până în acest moment în programele majore de investiții atrase de la Uniunea Europeană.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza