Apostu a cununat trei cupluri de Ziua Îndrăgostiţilor; toţi mirii s-au înscris pe Internet FOTO

Apostu a cununat trei cupluri de Ziua Îndrăgostiţilor; toţi mirii s-au înscris pe Internet FOTO
Trei cupluri clujene au decis să îşi unească destinele de Ziua Îndrăgostiţilor: Sorin Barbu şi Alexandra Mânzaş, Gabriel Vlaicu Borşe şi Bianca Cornelia Potra, precum şi Ovidiu Călin Moldovn şi Mihaela Petcu.
Cu toţii şi-au programat căsătoria civilă online.

„Nu am ales special data asta, nici nu serbam Valentine’Day până acum, însă când voiam noi era Vinerea Mare şi atunci s-a nimerit aşa”, a explicat Sorin Barbu, mirele din primul cuplu oficializat astăzi la Casa Căsătoriilor. „Am primit aprobarea pe neaşteptate, ne-am temut că nu ne vom descurca, dar ne-au ajutat părinţii”, a adăugat Alexandra Mânzaş, mireasa.

„Sfatul meu este ca numai programarea căsătoriei să fie online, restul să se petreacă numai în viaţa reală”, le-a spus primarul Sorin Apostu tinerilor însurăţei.

„Mă bucur că au fost tineri care au folosit noul nostru program de înscriere online, sperăm să fie şi de Dragobete”, a mai spus edilul.
Comenteaza