Arhitecţii de la masa primarului cer regula antimansardă
- Scris de Luminita Silea
- 01 Noi 2013, 18:15
- Administraţie
- Ascultă știrea

Administraţia locală clujeană a promis că va schimba foaia cu mansardările, însă continuă să accepte astfel de proiecte, contra unor „servicii" pentru comunitate din partea beneficiarilor. În schimb, arhitecţii din Comisia Tehnică de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism (CTATU) au militat împotriva mansardărilor şi la şedinţa de săptămâna aceasta, menţionând că vor pune pe masa primarului şi a arhitectului şef chiar şi un reportaj fotografic care să susţină cauza.
Un proiect privind mansardarea unui bloc cu patru etaje de pe str. Negoiu nr. 2, din cartierul Mănăştur, a incis din nou spiritele la ultima şedinţă a CTATU. Şeful Direcţiei de urbanism a primăriei, Corina Ciuban, a explicat că documentaţia a fost discutată în comisia mică de urbanism şi că, într-un an-doi, proiectul ar putea să stea în picioare. Beneficiarului i s-a cerut un studiu privind posibilitatea amenajării unui parking în zonă, pe un teren al primăriei (parţial revendicat), acesta fiind şi prezentat comisiei de către proiectanţi. Trocul sugerat de Ciuban ar fi ca administraţia să accepte proiectul şi, după rezolvarea problemelor de revendicare şi de amenajare a viitorului parkingului de cartier de pe Negoiu, acesta să fie pus în operă.
Arhitecţii membri ai CTATU au menţionat că, oricum, un proiect de mansare a blocului cu patru etaje n-ar stat în picioare, mai ales că după edificarea mansardelor acesta ar trebui să aibă şi lift. Arhitectul Eugen Pănescu a menţionat că mansardările sunt o practică proastă pentru oraş şi că acestea au creat doar probleme, estetice dar şi legate de locurile de parcare, prin supraaglomerea cartierelor tradiţionale. „Sunt un exemplu de arhitectură izbutită. Putem pregăti pentru comisie un reportaj fotografic ca să ilustrăm de ce suntem împotriva mansardărilor", a spus arhitectul Şerban Ţigănaş, membru al CTATU.
Primarul Emil Boc nu a participat la discuţie, deoarece a părăsit mai devreme lucrările CTATU pentru a participa la o emisiune TV. Arhitectul-şef al municipiului, Ligia Subţirică, a acceptat punctul de vedere al specialiştilor din CTATU, iar proiectul de mansardare a blocului de pe Negoiu a fost respins. În ciuda solicitărilor arhitecţilor, politica antimansardă nu a fost deocamdată tranşată.
În luna mai, cu prilejul unor discuţii ale CTATU pornite de la o documentaţie de mansardare a unui bloc de locuinţe de pe str. Anina, Boc lua în calcul chiar o discuţie în Consiliul Local (CL) pentru a interzice mansardările blocurilor de locuinţe, având în vedere recomandările specialiştilor potrivit cărora administraţia ar trebuie să ţină cont că în noul Plan Urbanistic General (PUG) cartierele trebuie să preia doar zone pentru servicii.
Proiectul de mansardare a blocului de pe Anina nu era la prima strigare la CTATU. Beneficiarilor li s-a cerut să vină o cu o soluţie pentru noile parcări care vor deservi apartamentele de la mansardă - un parcaj colectiv sau o soluţie de zonă - pentru ca proiectul să fie accepat. Ceea ce au şi făcut şi chiar Direcţia de patrimoniu a avizat soluţia de parcare. Primarul observa chiar că nu există nicio interdicţie în oraş de a face mansardări.
Cu toate acestea, specialiştii din CTATU au invocat alte argumente pentru a nu accepta proiectul - că noile parcări încurcă traseul unei şosele parale cu calea ferată propusă prin noul PUG sau că nu corespunde cu ţesutul estetic al zonei. "Dacă asta dorim prin noul PUG, atunci ar trebui de pe acum să nu mai aprobăm mansardări de imobile în zone aglomerate. Ar fi necesară o discuţie la CL pe această temă", închidea cazul primarul, în luna mai.