Arhitecţii despre zidul Cetăţii, sprijinit româneşte cu un pop metalic: "E o glumă arhitecturală"
- Scris de Mihai Prodan
- 10 Mar 2012, 15:23
- Administraţie
- Ascultă știrea

"Când ai elemente istorice originale, ai de ales: le alterezi ca să le consolidezi, sau le păstrezi susţinându-le cu un element care e în mod vizibil din altă epocă decât cea de atunci", a explicat purtătorul de cuvânt al Primăriei Cluj-Napoca, Oana Buzatu. Ea adaugă că soluţia a fost recomandată chiar de Comisia Regională a Monumentelor Istorice. "Pentru că arcada nu rezistă în forma respectivă, procedura recomandată de Comisie a fost acel stâlp de oţel, decât să consolidăm bucata respectivă creând ceva artificial", a spus Buzatu.
"Toată scobitura aceea e rezultatul intervenţiei locatarilor, care aveau cocioabele construite direct lipite de zid, fără alt perete, folosind direct zidul oraşului. Şi dacă au avut nevoie de puţin loc, au săpat ca prin brânză în zid", spune arhitectul Adrian Borda, membru în Comisia Regională a Monumentelor Istorice. "Ideea a fost să se conserve aceste intervenţii absolut ciudate, să se vadă istoria zidului rămas, care era parazitat. Nu am vrut să-l reparăm, ci să-l păstrăm aşa cum e, ca să înţelegem ce s-a întâmplat", spune el, adăugând că soluţia tehnică găsită-sprijinirea arcadei cu un pop metalic - e "un fel de glumă arhitecturală". "E o glumă arhitecturală, care poate fi înlocuită. Dar arcada nu poate sta fără acel stâlp, că se prăbuşeşte. Deocamdată asta e soluţia care a rămas", a spus el.
Zidul de pe strada Potaissa a fost realizat în secolul al XV-lea, după anul 1.405, când Clujul a primit rangul de Oraş Liber Regesc, cu dreptul de a construi ziduri, bastioane şi turnuri de apărare, conform unei prezentări a oraşului de pe site-ul visitcluj.ro. Zidul Cetăţii are o lungime de aproximativ 205 metri şi o înălţime de 8 metri.