Arhitectul șef al Clujului, apel către premierul Bolojan: „Să nu luăm satului dreptul la frumusețe”

Arhitectul șef al Clujului, apel către premierul Bolojan: „Să nu luăm satului dreptul la frumusețe”
| Foto: Facebook.com/claudiu.salanta.1

Discuțiile privind modificările aduse prin noul Cod al Urbanismului, care ar permite construirea locuințelor de până la 150 de metri pătrați fără autorizație de construire, au stârnit reacții puternice în rândul specialiștilor.

Printre cei care au luat poziție se numără arhitectul-șef al județului Cluj, Claudiu Salanță, care a transmis un apel public către premierul Ilie Bolojan și ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, cerând prudență și responsabilitate în luarea acestei decizii.

Apel către domnul Prim-ministru Ilie Bolojan și către domnul Ministru al Dezvoltării Cseke Attila.

În aceste zile a revenit în spațiul public discuția privind una dintre modificările ce urmează a fi adoptate prin Codul Urbanismului și anume posibilitatea ca locuințele de până la 150 mp să poată fi construite fără autorizație de construire.

Spun din start că sunt unul dintre marii susținătorii ai simplificării procedurilor administrative și cred cu tărie în diminuarea birocrației. De exemplu, m-am bucurat când, în urma cu câțiva ani, colegii din minister ne-au sprijinit și ajutat să eliminăm autorizațiilor de construire pentru racordurile și branșamentele la utilități, care a ajutat o țara întreagă, însă consider că nu putem simplifica în dauna calității și a identității satului românesc.

Ca arhitect-șef al județului Cluj și ca președinte al Asociației Arhitecților-șefi de județe din România, adresez un apel public: Să nu luăm satului dreptul la frumusețe. Problema unei locuințe în rural nu este suprafața casei, ci felul în care ea se așază în loc, în peisaj, în tradiția locului. Cum se leagă de loc și de oameni. Satele noastre mai păstrează o frumusețe fragilă - prin piatră, lemn, curți cu suflet și oameni gospodari - și tocmai această frumusețe riscăm să o pierdem. E nevoie de grijă și bun simț.

Avem în toată țara ghiduri de încadrare în specificul local elaborate de Ordinul Arhitecților din România, putem să ne uităm la proiecte-tip ale caselor realizate de-a lungul timpului și să ne ghidăm după aceste exemple de bună practică. Aceste exemple, ale caselor executate în baza unor proiecte-tip realizate prin concursuri de soluții ale satelor sunt cele care pot ghida construirea cu sens și bun-gust”, a transmis Salanță.

Potrivit arhitectului șef al Clujului, România rurală are nevoie de simplificare, dar nu fără responsabilitate.

Avem nevoie de proceduri simple și rapide, dar mai mult avem nevoie de case care respectă locul, materialele, proporțiile și spiritul comunității. Case cu identitate și respect pentru locul în care se construiesc. Domnilor, vă adresez public rugămintea de a păstra prevederile trimise legiuitorului privind locuințele realizate în baza unor proiecte-tip și de a păstra prevederea că doar acelea se pot realiza simplificat.

Suntem la un punct de cotitură și decizia dumneavoastră va modela pentru generații chipul satului românesc. Poate să fie una care să lase în urmă un rural frumos, nu să ne strice una dintre cele mai valoroase resurse naționale. Vă rugăm să ne ajutați să construim simplu, dar să nu uităm să construim frumos!”, a conchis Claudiu Salanță.

Comenteaza