Şase echipamente medicale pentru Spitalul Municipal Turda

Şase echipamente medicale pentru Spitalul Municipal Turda

Consiliul Județean Cluj a achiziționat șase aparaturi și echipamente medicale ultraperformante care au fost deja livrate și date în folosință în cadrul Spitalului Municipal Turda.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Aparatele de înaltă tehnologie recent cumpărate vin în sprijinul direct al echipei medicale în procesul de diagnosticare și tratare în condiții optime a pacienților, contribuind astfel la salvarea a numeroase vieți.”

Valoarea noilor dotări este de aproximativ 500.000 de lei. Banii special alocați din bugetul propriu al Consiliului Județean Cluj au fost utilizați pentru a cumpăra două ecografe multidisciplinare, un cardiotocograf, o linie de testări imunohematologie – micrometodă, precum și două videolaringoscoape. Cele șase aparaturi și echipamente medicale au intrat în dotarea secțiilor de Medicină Internă, Obstetrică Ginecologie, respectiv Anestezie și Terapie Intensivă ale spitalului din Turda.

Etichete
Comenteaza