ASFALT pe 3 străzi din Cluj-Napoca, ce pun la încercare nervii șoferilor
- Scris de Ziua de Cluj
- 19 Ian 2023, 15:18
- Administraţie
- Ascultă știrea

Primăria Cluj-Napoca va demara modernizarea a trei străzi aflate într-o stare deplorabilă.
„În 2023 încep proiectele pe Valea Chintăului, Valea Seacă și Giuseppe Verdi și vor fi finalizate în 2024. Aceste zone mari vor fi modernizate cu totul. Străzile vor avea trotuare, iluminat public, tot ce înseamnă o lucrare modernă. Pentru toate străzile sunt bugete foarte mari, foare consistente”, a declarat Emil Boc la un post local de radio.
Pentru lucrările de modernizare de pe strada Giuseppe Verdi au fost alocate 16,3 milioane de lei, pentru Valea Seacă – 34,2 milioane de lei, iar pentru strada Valea Chintăului 55,9 milioane de lei.